Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Focar de COVID-19 la un centru pentru tinerii bolnavi de HIV din Vrancea

Focar de COVID-19 la un centru pentru tinerii bolnavi de HIV din Vrancea

Un articol de: George Lupu - 26 Mai 2020, 13:30
Focar de COVID-19 la un centru pentru tinerii bolnavi de HIV din Vrancea Foto: Hepta Eveniment

Un focar de coronavirus a fost depistat marți la un centru pentru tinerii bolnavi de HIV din Vrancea. În urma aplicării testelor, cinci salariaţi şi opt beneficiari ai centrului au fost despistaţi cu COVID-19. Focarul a fost descoperit după ce o asistată a mers la spital cu o altă problemă de sănătate, i s-a făcut test pentru coronavirus şi a ieşit pozitiv.

Focarul a izbucnit la Centrul Sfânta Maria din comuna vrânceană Goleşti, instituţie care asigură protecţie socială unor persoane infectate cu HIV şi aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea.

Totul s-a aflat întâmplător când o persoană internată în centru a ajuns la Spitalul Judeţean Focşani din cauza unor ganglioni inflamaţi.A GĂSIT UN CARD ÎNTR-UN BANCOMAT DIN RÂMNICU SĂRAT ȘI A ÎNCEPUT SĂ CUMPERE CU EL. A REGRETAT AMARNIC, DUPĂ CÂTEVA ORE. CE A PĂȚIT, E FĂRĂ PRECEDENT

A fost testată, iar rezultatul a arătat că este infectată cu noul coronavirus. Imediat, s-a trecut la testarea persoanelor din centru, asistaţi şi personal de îngrijire.

 

Focare de COVID-19 descoperite în mai multe centre sociale

 

În ultimele zile mai multe focare de infecție cu COVID-19 au izbucnit în centrele sociale. În acest sens amintim faptul că un nou focar de COVID-19 a fost confirmat luni județul Gorj la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, unde patru angajați au fost testați pozitiv cu COVID-19. În cadrul centrului sunt îngrijiți 36 de copii cu vârste între trei luni și 18 ani.

Fouă focare de COVID-19 au izbucnit la două centre din Piatra Neamț și Păstrăveni unde sunt plasați spre îngrijire copii și tineri cu probleme psihice. Nu mai puțin de 61 de angajați ai celor două centre au fost testați pozitiv cu noul coronavirus.

Totodată, un focar de COVID-19 a izbucnit la Centrul de Recuperare Dărmănești din județul Bacău, unde infectați cu noul coronavirus sunt 20 de salariați și 41 de beneficiari ai centrului.

 

Ultimul bilanț al pandemiei de COVID-19

 

Potrivit ultimului bilanț anunțat de autorități, în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 146 de noi cazuri de coronavirus în România, mai puțin cu 67 de cazuri față de ziua precedentă. În total numărul infectărilor din România a urcat la 18.429 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid– 19 (coronavirus).

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.874 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 1.210 persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19 au murit.  La ATI, în acest moment, sunt internați 181 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.287 de  persoane. Alte 75.782 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 385.728  de teste. 

Citeşte mai multe despre:   COVID-19,   Stiri Vrancea