Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Târgu-Jiu: FOCAR de varicelă la o GRĂDINIȚĂ! Zeci de copii INFECTAȚI! INFORMAȚII DE ULTIM MOMENT

Târgu-Jiu: FOCAR de varicelă la o GRĂDINIȚĂ! Zeci de copii INFECTAȚI! INFORMAȚII DE ULTIM MOMENT

Un articol de: - 20 Mar 2018, 14:02
Eveniment

Este stare de alertă în Târgu-Jiu după ce aproximativ 30 de copii de la o creşă şi o grădiniţă din municipiu au fost depistaţi cu varicelă. 

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj monitorizează situaţia, potrivit Agerpres.

"Sunt două focare la momentul acesta, ele sunt deschise de la începutul lunii martie, este o boală de sezon, transmiterea este aeriană, prin aerosoli. Copiii au forme uşoare de boală, au fost luaţi în evidenţă de medicii de familie, izolaţi la domiciliu, supravegheaţi, la nivelul grădiniţelor şi creşelor s-au impus măsuri de igienă, de dezinfecţie. Este un focar în desfăşurare, la una dintre creşe sunt vreo 6 copii, la cealaltă sunt în jur de 24. Este posibil să fie şi în alte grădiniţe, dar nu trebuie să ne facem probleme, sunt focare obişnuite de boală transmisibilă", a spus Elena Sfârlează, director adjunct al DSP.

Citeşte mai multe despre:   varicela,   targu jiu
 
 
 
Loading...