Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Fostul director adjunct al APIA va sta în arest la domiciliu pentru 30 de zile

Fostul director adjunct al APIA va sta în arest la domiciliu pentru 30 de zile

Un articol de: - 07 Mar 2014, 18:17
Eveniment

Aurel Pană, fostul director adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură )APIA), va sta în arest la domiciliu pentru 30 de zile, decizia fiind luată de Curtea de Apel București, relatează Mediafax.

Potrivit legii, pe durata arestului la domiciliu Aurel Pană nu are voie să părăsească imobilul din Bucureşti în care locuieşte, fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza. El trebuie să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară şi a instanţei de judecatâ ori de câte ori este chemat.

Mai mult, Pană nu are voie să comunice cu Mugur George Voinea, trimis şi el în judecată în acelaşi dosar, sau cu martorii din cauză.

"Atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive", conform deciziei instanţei Curţii de Apel Bucureşti.

Aurel Pană şi Mugur George Voinea, membru PC şi director al unei firme, acuzaţi de fapte de corupţie, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în 8 noiembrie 2013.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a lui Aurel Pană, pentru săvârşirea infracţiunilor luare de mită şi trafic de influenţă, şi a lui Mugur George Voinea, director la SC Evalserv Standard SRL, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită.

Citeşte mai multe despre:   arest la domiciliu
 
 
 
Loading...