Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Fostul director general Apele Române, reținut de DNA pentru luare de mită de un milion de euro

Fostul director general Apele Române, reținut de DNA pentru luare de mită de un milion de euro

Un articol de: Traian Avarvarei - 04 Aug 2020, 11:24
Fostul director general Apele Române, reținut de DNA pentru luare de mită de un milion de euro Eveniment

Victor Sandu, la data faptelor director general al Administraţiei Naţionale Apele Române, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

 

 

 

Directorul general Apele Române - luare de mită 1 milion euro

 

 

 

Potrivit procurorilor anticorupție, Victor Sandu, a fost reținut, luni, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în cursul zilei de astăzi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Alături de acesta a mai fost reținut și un om de afaceri,  reprezentant al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de dare de mită.UN ADEVĂRAT MIRACOL! S-a dus cu iubitul său necredincios la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Când au ajuns acolo, ceva cu totul NEAȘTEPTAT i s-a întâmplat tânărului

De asemenea, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu începere de la data de 3 august 2020, față de două persoane, administratori ai unor societăți comerciale, pentru infracțiunea de complicitate la luare, respectiv complicitate dare de mită.

 

 

Cronologia desfășurării faptelor

 

 

În ordonanța procurorilor se arată că, în calitate de director general al Administrației Naționale “Apele Române”, în perioada 17 mai 2017 – 6 mai 2019, Sandu Victor ar fi pretins sume de bani și ar fi primit, de la un om de afaceri, coinculpat, suma totală de 4.830.464 lei. Banii reprezentau mită în schimbul alocării de fonduri necesare executării unor contracte încheiate de societatea comercială administrată în fapt de omul de afaceri cu Administrația Națională “Apele Române”.

Banii nu i-au fost dați direct lui Victor Sandu, ci ar fi intrat în conturile a două firme controlate de un aprpiat al directorului general Apele Române.

“Concret, banii ar fi fost pretinși și primiți de inculpatul Sandu Victor în legătură cu atribuțiile sale de serviciu referitoare la alocarea de fonduri pentru executarea unor contracte având ca obiect amenajarea unor râuri ori înlăturarea efectelor calamităților produse pe râuri din județul Bihor.

Banii primiți drept mită ar fi fost justificați cu facturi fiscale emise de cele două firme controlate de apropiatul inculpatului Sandu Victor, reprezentând contravaloarea unor lucrări și servicii care în realitate nu au fost executate.”, transmite DNA într-un comunicat de presă.

Victor Sandu a fost director general Apele Române din data de 20 iulie 2017 până în 21 ianuarie 20202, când a fost înlocuit cu Ervin Molnar.

 

 

 

Directorul adjunct al Administraţiei Naţionale Apele Române, trimis în judecată pentru luare de mită

 

 

 

Și directorul adjunct al Administraţiei Naţionale Apele Române a fost trimis în judecată pentru luare de mită. DNA anunța în data de 2 iulie 2020 că Cristian Bratanovici, la data faptelor director general adjunct al Administraţiei Naţionale Apele Române, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, şi a altor două persoane, administratori ai unei societăţi comerciale, pentru dare de mită (autorat şi complicitate).

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, la data de 8 noiembrie 2019, Cristian Bratanovici ar fi primit pe raza municipiului Târgu Mureş, de la unul dintre cei doi oameni de afaceri, suma de 100.000 lei.

“Banii respectivi ar fi fost primiţi de directorul general adjunct în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, referitoare la asigurarea finanţării astfel încât să fie plătite lucrările efectuate de societatea celor doi oameni de afaceri în cadrul a trei contracte încheiate cu Administraţia Bazinală de Ape Mureş, respectiv: ‘Regularizare pârâu Gurasada pe teritoriul comunei Gurasada, lot nr. 3 pârâu Boiu, judeţul Hunedoara’, ‘Amenajarea râului Arieş şi afluenţi pentru apărarea împotriva inundaţiilor a localităţilor Câmpeni, Baia de Arieş, Lunca Arieşului şi aval acumulare Mihoieşti, judeţul Alba, etapa II, rest de executat. Obiect 5 - apărarea localităţii Bistra’ şi Amenajare complexă Canalul Morii şi afluenţi la Reghin, judeţul Mureş”, precizează anchetatorii.