Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Fostul director SRI George Maior audiat în comisia parlamentară de anchetare a alegerilor din 2009: Ce a spus acesta despre seara turului 2 al scrutinului prezidențial (VIDEO)

Fostul director SRI George Maior audiat în comisia parlamentară de anchetare a alegerilor din 2009: Ce a spus acesta despre seara turului 2 al scrutinului prezidențial (VIDEO)

Un articol de: - 12 Iun 2017, 10:44
Fostul director SRI George Maior audiat în comisia parlamentară de anchetare a alegerilor din 2009: Ce a spus acesta despre seara turului 2 al scrutinului prezidențial (VIDEO) Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

UPDATE: La ieșirea de la comisie, George Maior s-a oprit pentru a răspunde la mai multe întrebări adresate de jurnaliștii prezenți în Parlament. 

Fostul director SRI a afirmat că într-adevăr adresa sa de email a fost spartă de hackerul "Guciffer", dar pe aceasta se aflau doar informații legate de activitatea sa academică și ceea ce pretinde hackerul că a găsit sunt "pure invenții".

Legat de întâlnirile la care a participat în seara turului 2 al alegerilor prezidențiale din 2009, George Maior a refuzat, la fel ca și în comisie, că precizeze cine a mai participat argumentând că acestea au fost private și nu oferă detalii suplimentare.

În schimb, George Maior a răspuns și în legătură cu alte dezvăluiri făcute de Dan Andronic, respectiv cele privind partidele de tenis, afirmând că într-adevăr a jucat tenis cu mai mulți politicieni la vârf dar nu vede care ar fi problema în această privință.

"Am jucat tenis cu membri ai guvernului, cu prim-miniștri, fără nicio problemă. Este interzis undeva acest lucru?", a răspunsul George Maior.

Declarațiile făcute de George Maior la ieșirea de la comisia de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009

 

Fostul director al SRI, George Maior, actualul ambasador al României în Statele Unite, este audiat luni dimineață în comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009. După acesta vor fi audiați și Robert Cazanciuc şi Emil Boc, iar membrii comisiei încă speră că vor primi explicaţii şi de la şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, în ciuda refuzului acesteia de a participa, anunțat de săptămâna trecută.Graniță ÎNCHISĂ! Cine NU va mai putea intra, sub nicio formă!

La sosirea la Parlament, George Maior a infirmat vorbele celebrului hacker Marcel Lehei Lazăr, cunoscut ca și "Guccifer", care afirmase că i-a spart contul de email fostului director SRI. "Fake News" le-a spus Maior jurnaliștilor care au întrebat despre aceste informații.

În cadrul comisiei parlamentare, George Maior a refuzat să spună dacă Laura Codruța Kovesi sau Florian Coldea au fost prezenți la cina dată de Gabriel Oprea din noaptea turului doi al alegerilor prezidențiale din 2009, afirmând că aceasta a fost o întâlnire privată.

"Cu riscul de a dezamăgi, nu am să discut despre evenimentul privat ca atare, desfășurarea lui sau persoanele care au fost acolo. Orice persoană care are cunoștință despre acest eveniment privat, și nu a fost singurul la care am participat în acea zi, poate sesiza orice instituție competentă și abilitată a statului cu privire la eventuale ilegalități", a spus Maior în fața comisiei.

Comisia parlamentare de anchetare a alegerilor prezidențiale din 2009 s-a întocmit după dezvăluirile făcute de Dan Andronic care a afirmat că în noaptea turului 2 ar fi avut loc o întâlnire de taină între Gabriel Oprea, George Maior, Florian Coldea sau Laura Codruța Kovesi.

Fostul director SRI, George Maior, audiat în comisia parlamentară de anchetare a alegerilor din 2009: Ce a spus acesta despre seara turului 2 al scrutinului prezidențial

Citeşte mai multe despre:   George Maior,   SRI,   comisie,   audiente,   ancheta,   Coldea,   Kovesi