Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Fostul primar al Buzăului va scăpa de închisoare după intervenția prescripției faptelor

Fostul primar al Buzăului va scăpa de închisoare după intervenția prescripției faptelor

Un articol de: - 07 Mar 2018, 23:26
Eveniment

Constantin Boșcodeală, fost primar al municipiului Buzău, va scăpa de condamnarea la închisoare în dosarul "Orizont" în care a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu pentru că a intervenit prescripția faptelor.

Magistrații Tribunalului Dâmbovița care au judecat procesul intentat de DNA au constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale asupra faptei pentru care fostul edil și ceilalți doi inculpați au fost trimiși în judecată dat fiind că faptele s-au petrecut în anul 2001. Astfel Constantin Boșcodeală care mai avea o condamnare cu suspendare, scapă de inchisoare, conform hotnews.ro. 

Decizia nu este însă definitivă și poate fi atacată cu apel de procurorii DNA.

Fostul primar de Buzău a fost trimis în judecată de DNA alături de Viorica Stana, fost șef al Oficiului de Cadastru, și Nicolae Trandafir, fost director al Stațiunii de Cercetări Legumicole Buzău, pentru că ar fi făcut posibilă trecerea unei suprafețe de 33 de hectare de teren arabil din domeniul public al statului în cel privat , ulterior pe acest teren construindu-se un cartier de locuințe.

Citeşte mai multe despre:   Constantin Boșcodeală,   Buzău,   DNA
 
 
 
Loading...