


Fostul socru al lui Mihail Bălăşescu, principalul suspect în cazul uciderii acestuia, dat în urmărire națională
Fostul socru al lui Mihail Bălăşescu, principalul suspect în cazul uciderii acestuia, a fost dat în urmărire națională, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Poliției Române.
Între timp, mașina condusă de George Adrian Epaminoda Burchel, fostul socru al lui Bălășescu a fost găsită abandonată, luni dimineaţă, în Buşteni. (Detalii AICI)
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au cerut, pe 9 septembrie, Tribunalului Ilfov arestarea în lipsă a lui George Adrian Epaminoda Burchel, fostul socru al lui Mihail Bălăşescu, pentru omor, acesta fiind căutat de anchetatori de pe 4 septembrie.
Mihail Bălăşescu, fost secretar adjunct al PNL, a fost ucis pe 4 septembrie, fiind lovit la cap cu o vază şi sugrumat cu un plastic.
Liberalul a fost găsit mort, acoperit cu o pătură, în locuinţa lui Epaminonda Burchel, tatăl uneia dintre fostele sale soţii. Din primele investigaţii, moartea fostului secretar adjunct al PNL a fost una violentă. Potrivit unor surse judiciare, fostul socru a lăsat un bilet în care îşi recunoştea crima şi susţinea că nu va mai fi găsit niciodată.