Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Furtună violentă în Oradea și grindină în Suceava: Mai multe locuințe au fost avariate

Furtună violentă în Oradea și grindină în Suceava: Mai multe locuințe au fost avariate

Un articol de: B1 TV - 10 Iul 2012, 08:25
Eveniment

Copaci doborâţi, maşini şi case avariate. Aşa arată filmul unei furtuni violente ce a avut loc în Oradea luni seară. Un castan cu un diametru de peste un metru a fost smuls din rădăcină de vântul puternic şi proiectat pe locuinţele oamenilor. Două ore a fost întreruptă circulaţia în centrul oraşului pentru curăţarea locului.

Pe strada Războieni din Oradea, o maşină a fost grav avariată din cauza copacilor căzuţi. În aceeaşi zonă, un arbore a afectat două locuinţe.

“Am acționat chemând pompierii să degajeze drumul și cei de la Electrica ca să verifice dacă nu cumva au fost afectate și rețelele de curent electric,” a povestit un locuitor al orașului.

Vântul puternic a pus la pământ copaci peste tot în oraş. Localnicii cer acum măsuri pentru evitarea pagubelor.

A fost nevoie de intervenţia a trei echipaje de pompieri pentru a curăţa urmele furtunii.

Arşiţă în sud, grindină în nordul ţării. În judeţul Suceava parcă a venit sfârşitul lumii. Grindina a distrus culturile, iar acoperişurile caselor au fost de-a dreptul ciuruite. Oamenii au privit neputincioşi cum munca lor se duce pe apa sâmbetei.

În localitatea suceveană Bălcăuți a plouat torenţial, iar vântul a suflat cu putere. Nu după mult timp a început și grindina. Porumbul, grâul, cartofii și rapița, toate au fost puse pur și simplu la pământ, iar oamenii se plâng că nu mai pot salva nimic.

"Sunt destul de mari acum, când sunt topite. Dar erau destul de mari, erau aşa, cam ca un ou de porumbel. Nu mai ştiu cum e," a spus o locuitoare din Bălcăuți.

"Dintr-o dată a venit din partea aia, din Dorneşti, de la munte. S-a întunecat, zburau frunzele pe sus, zici că era tocătoare," a povestit un bărbat din Suceava.

În Dornești, grindina a distrus acoperișurile şi faţadele mai multor case.

"Am stat în casă. Aşa o furtună, parcă ningea. Nu mai este nimic în grădină. Tot, tot a distrus," a relatat o femeie din Dornești.

În alte două localități sucevene vântul a pus la pământ mai mulți copaci, a spulberat acoperișurile a două case, iar o altă casă și o șură au luat foc după ce asupra loc au căzut mai multe fulgere.

Furtună în Oradea, grindină în Suceava
Embed:

Citeşte mai multe despre:   furtuna,   oradea,   pompieri,   suceava,   grindina
 
 
 
Loading...