Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Gabriel Oprea reacţionează după ce a fost trimis în judecată de DNA: ''NU sunt VINOVAT de moartea lui Gigină!''

Gabriel Oprea reacţionează după ce a fost trimis în judecată de DNA: ''NU sunt VINOVAT de moartea lui Gigină!''

Un articol de: - 02 Mai 2018, 16:57
Gabriel Oprea reacţionează după ce a fost trimis în judecată de DNA: ''NU sunt VINOVAT de moartea lui Gigină!'' Foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei Eveniment

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a reacţionat, miercuri, după ce DNA a anunțat că l-a trimis în judecată pentru ucidere din culpă în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Gabriel Oprea afirmă că decesul poliţistului este o "tragedie fără margini" pentru care însă nu poate fi făcut responsabil. Mai mult, fostul vicepremier susţine că îşi va dovedi nevinovăţia în instanţă.

"După mai bine de doi ani și jumătate de la teribilul accident în care polițistul Bogdan Gigină și-a pierdut viața, s-a decis trimiterea în instanță a dosarului în care am fost acuzat pe nedrept.
Pierderea vieții polițistului Bogdan Gigină este o tragedie fără margini, o pierdere imensă pentru care nu sunt vinovat! O spun și astăzi, așa cum am spus-o de fiecare dată. Și îmi voi dovedi nevinovăția în instanță.
Ca ministru, nu am beneficiat de nimic în plus față de alți miniștri de interne. Întotdeauna am respectat și am iubit haina militară. Pe lângă îndeplinirea atribuțiilor cu responsabilitate și cu respectarea legii, în toată activitatea mea de viceprim-ministru, ministru al apărării naționale și al afacerilor interne am fost preocupat de asigurarea unor condiții de muncă mai bune pentru militari, polițiști și personal contractual, dar și de creșterea calității vieții acestora. Dovadă stau nu vorbele, ci acțiunile mele în această direcție și măsurile concrete, adoptate de-a lungul mandatelor deținute în fruntea acestor instituții, care nu pot fi negate ori ascunse.
În seara de 20 octombrie 2015 veneam de la o activitate de serviciu, de la o instituție a statului. Nu a fost o coloană oficială, ci un dispozitiv de însoțire și nu am cerut niciodată ca deplasările să fie făcute cu o anumită viteză.
Întrebările în legătură cu oportunitatea prezenței, în acel moment, a polițistului pe motocicletă, viteza de deplasare a dispozitivului și alte elemente care privesc organizarea și planificare misiunilor, trebuie adresate poliției rutiere, responsabilă de aceste aspecte.
În cadrul dosarului, procurorii au arătat că lucrările de la locul în care s-a petrecut accidentul nu erau semnalizate corespunzător. De asemenea, în dosar se arată că autoturismul în care mă aflam se deplasa cu o viteză mai mică decât viteza maximă legală, ceea ce dovedește foarte clar că nu s-a pus problema urgenței în acea deplasare.
Senatul a respins prin vot cererea de încuviințare a începerii urmării penale în cazul meu. Cu toate acestea, am decis să demisionez din Parlament și m-am pus la dispoziția justiției.
Sunt un om pentru care onoare a fost și va fi întotdeauna foarte importantă. Am încredere că justiția va fi dreaptă și va restabili adevărul de necontestat: sunt nevinovat", a scris Gabriel Oprea, pe pagina sa de Facebook.

Fostul vicepremier şi ministru de Interne a fost trimis în judecată de DNA în dosarul morţii poliţistului Gigină, la mai bine de doi ani de la tragicul accident. În urmă cu două luni, Curtea Supremă a admis o contestaţie depusă de familia poliţistului, care s-a plâns că ancheta DNA bate pasul pe loc (Detalii AICI).

 


 

Citeşte mai multe despre:   Gabriel Oprea,   DNA,   Bogdan Gigina