Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Gala Oscar 2021 are loc pe 25 aprilie. Cum se poate vedea online

Gala Oscar 2021 are loc pe 25 aprilie. Cum se poate vedea online

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 23 Apr 2021, 10:32
Gala Oscar 2021 are loc pe 25 aprilie. Cum se poate vedea online Foto: hepta.ro/Zuma Press / Bill Lyons Eveniment

Gala premiilor Oscar este cel mai așteptat eveniment al anului de către cinefili, acesata având loc duminică, 25 aprilie, la Dolby Theatre din Hollywood. Gala a fost amânată prima oară, în ultimii 40 de ani, din cauza pandemiei.  Ceremonia era programată, inițial, pe 28 februarie 2021.

Gala Oscar 2021 are loc pe 25 aprilie, la Hollywood

 

Premiile Oscar 2021 urmează să fie decernate duminică la Teatrul Dolby din Los Angeles. Însă, pe lângă tradiționala locație, organizatorii au ales să mute o parte din acțiune la Union Station din Los Angeles, dar și în Europa, la Londra și Paris.

Gala premiilor Oscar nu va fi asigurată de o orchestră, aşa cum era în mod obişnuit, ci de DJ Questlove.

Muzicianul american, care deja a participat ca DJ anul trecut, va avea rolul de director muzical şi va cânta muzica înregistrată în avans împreună cu grupul său The Roots special pentru gală.

Totodată, covorul roşu va fi anul acesta „mult redus” şi va fi inclus în avanpremiara show-ului.

Mai mult, va fi conceput un program special post-ceremonie.

Steven Soderbergh, producătorul celei de-a 93-a ediţii, a anunţat că invitaţii nu vor fi obligaţi să poarte mască în faţa camerelor de filmat.

Între prezentatorii galei se numără Brad Pitt, Zendaya, Rita Moreno, Joaquin Phoenix, Harrison Ford, Laura Dern, Regina King, Marlee Matlin, Reese Witherspoon, Renée Zellweger, Angela Bassett, Halle Berry, Bong Joon Ho, Don Cheadle şi Bryan Cranston.Gata, e oficial! Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea

“Colectiv”, primul film românesc nominalizat la Oscar

 

Documentarul „Colectiv”, coproducţie România-Luxemburg, regizat de Alexander Nanau a fost primit două nominalizări la premiile Oscar. Filmul a fost selectat la categoriile „Cel mai bun lungmetraj documentar” şi „Cel mai bun lungmetraj internaţional”.

La secțiunea ”cel mai bun lungmetraj documentar”, au mai fost nominalizate producțiile „Crip Camp”, „The Mole Agent”, „My Octopus Teacher” şi „Time”.

În timp ce la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional”, au mai primit nominalizări  „Another Round” (Danemarca), „Better Days” (Hong Kong), „The Man Who Sold His Skin” (Tunisia) şi „Quo Vadis, Aida?”(Bosnia şi Herţegovina, coproducţie cu participare românească).

Irina Margareta Nistor, cel mai cunoscut critic de film din România, a vorbit, pentru B1 TV, despre dubla nominalizare la Premiile Oscar primită de „Colectiv”.

„Mă gândeam că e un fel de vaccin cu puțină speranță, chiar dacă e un film extrem de dramatic. Pe de altă parte, personajul pozitiv din film e chiar actualul ministru al Sănătății (Vlad Voiculescu), deci e altă fațetă. Se vorbește mult despre ziariști. Cătălin Tolontan e, la rândul său, unul dintre personajele-cheie și, bineînțeles, despre Colectiv.

Cum spun de fiecare dată, aș fi vrut ceva mai mult să vorbim despre asta, adică să se vorbească despre asta în film. Dar e o imagine care, per total, cred că funcționează în absolut orice țară în acest moemnt când toți ne uităm la știri și știm că suntem cu ochii pe spitale. Ne uităm mai puțin la seriale cu spitale, că deja trăim în fiecare zi niște momente foarte complicate”, a declarat Irina Margareta Nistor, pentru B1 TV.

Cum se poate vedea gala Oscar 2021 online

 

În România, gala premiilor Oscar 2021 va putea fi urmărită, pe 26 aprilie, de la ora 3.00, pe VOYO, singura platformă din țară care transmite live ceremonia de premiere. Marți, 27 aprilie, de la ora 20.30, va fi difuzată și de postul TV Pro Cinema.

Cine sunt favoriții Oscar 2021

 

Cel mai mare interes este, la fel ca în fiecare an, pentru categoriile Cel mai bun film, Cea mai bună actriță în rol principal și Cel mai bun actor în rol principal. Conform cotelor la pariuri Oscar 2021, filmul anului ar putea deveni Nomadland, o dramă regizată de Chloe Zhao, cu Frances McDormand, David Strathairn, Linda May, Charlene Swankie și Bob Wells în prim-plan. Nomadland are cota 1.15 pe unibet.ro, în timp ce alte filme au șanse mult mai mici: The Trial of the Chicago 7 (cota 7.00), Minari (cota 15.00) și Promising Your Woman (cota 18.00), scrie capital.ro.

Premiul pentru Cea mai bună actriță poate ajunge la Carey Mulligan (Promising Young Woman) – cota 2.25, Viola Davis (Ma Rainey’s Black Bottom) – cota 3.00, Frances McDormand (Nomadland) – cotă 5.00 și Andra Day (The United States vs. Billie Holliday) – cota 7.00. Având în portofoliul profesional un Premiu Oscar, un premiu Emmy și două premii Tony, Viola Davis este prima actriță afro-americană cu o astfel de realizare, cucerind cele 3 mult râvnite trofee.

Premiul pentru Cel mai bun actor are mari șanse să fie acordat pentru Chadwick Boseman, pentru rolul din Ma Rainey’s Black Bottom. Cota este 1.07 la Unibet, la mare distanță de următorii favoriți: Anthony Hopkins (The Father) – cota 7.50 și Riz Ahmed (Sound of Metal) – cota 15.00. Trebuie spus că Chadwick Boseman ar primi premiul într-un context aparte. Acesta nu mai este în viață, fiind răpus de cancer în luna august a anului trecut, însă, cel mai probabil, ar fi fost primul favorit în orice condiții, interpretarea sa din Ma Rainey’s Black Bottom fiind magnifică.

Citeşte mai multe despre:   Gala Premiilor Oscar,   Oscar 2021