Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Galați: Doi dintre cei patru lei ai lui Nuțu Cămătaru au ajuns la Parcul Zoologic de la Gârboavele

Galați: Doi dintre cei patru lei ai lui Nuțu Cămătaru au ajuns la Parcul Zoologic de la Gârboavele

Un articol de: - 09 Oct 2013, 18:13
Galați: Doi dintre cei patru lei ai lui Nuțu Cămătaru au ajuns la Parcul Zoologic de la Gârboavele Foto: B1 TV Eveniment

Doi dintre cei patru lei confiscați de la interlopul Ion Balint, zis Nuțu Cămătaru, încarcerat în luna februarie, au ajuns, miercuri, la Parcul Zoologic de la Gârboavele, din apropierea Galațiului.

Cei doi lei, un mascul de zece ani și o femelă de șapte ani, au fost mutați de la grădina zoologică de la Bucov, din apropiere de Ploiești. Celelalte două feline, două femele de doi ani și doi ani și jumătate, vor fi aduse de la Bucov cel mai probabil joi.

”Cei patru lei se vor alătura celorlalţi şase pe care îi avem, deja. Pe lângă aceştia, Parcul Zoo de la Gârboavele mai are în prezent tigri, cerbi lopătari, ponei şi lebede negre - primite prin donaţie, urmând ca în viitorul apropiat să mai primim şi câteva familii de maimuţe”, a declarat medicul veterinar al Zoo Galaţi, Dan Gâscă, citat de Agerpres.

Leii au fost mutați deoarece la Bucov nu erau condițiile necesare pentru ca aceștia să ierneze.

Citeşte mai multe despre:   lei,   Nutu Camataru