Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Au început filmările la următorul serial 'Game of Thrones'. Ce actori vor juca în el și cine se ocupă de scenariu (FOTO)

Au început filmările la următorul serial 'Game of Thrones'. Ce actori vor juca în el și cine se ocupă de scenariu (FOTO)

Un articol de: Redacția B1.ro - 22 Iun 2019, 18:02
Sursă foto: hepta.ro Eveniment

Producţia pentru "Bloodmoon", următorul următorul serial din universul 'Game of Thrones', a început, relatează The Independent.

Evenimentele din noul serial se petrec cu câteva mii de ani înainte de cele din "Game of Thrones", într-o lume complet diferită faţă de cea întâlnită în seria anterioară.

"Westeros este un loc foarte diferit. King's Landing nu există. Tronul de Fier nu există. Nu există Targaryeni. Valyria (locul de origine al Targaryen-ilor) de abia a început să se ridice împreună cu dragonii săi. Avem de a face cu o lume diferită şi mai bătrână şi sperăm noi, asta va face parte din farmecul seriei", a declarat George R.R. Martin.

De altfel, el însuşi este implicat în scrierea scenariului, împreună cu Jane Goldman (o scenaristă cunoscută pentru "Kick-Ass" şi "X-Men: First Class"). George R.R. Martin a mai fost implicat și în redactarea scenariului pentru "Game of Thrones", însă doar până la sfârşitul sezonului 5.

Foto: Naomi Watts, una dintre actriţele cu un rol principal (sursă foto: hepta.ro)

În ceea ce priveşte actorii care vor apărea în serial aceştia sunt:

  • Naomi Watts - cunoscută pentru numeroase roluri din filme precum The Ring, Insurgent, Allegiant, King Kong, Dangerous Beauty sau Birdman;
  • Josh Whitehouse - un actor relativ nou, cunoscut preoponderent pentru rolul din Poldark;
  • Miranda Richardson - cunoscută pentru numeroase roluri, din filme precum The Young Victoria, The Phantom of the Opera, Harry Potter sau The Prince and Me;
  • John Simm - un actor care a jucat aproape numai în seriale, cel mai cunoscut dintre ele fiind Doctor Who;

Alţi actori care vor juca în "Bloodmoon" sunt Naomi Ackie, Ivanno Jeremiah, Denise Gough, Jamie Campbell Bower, Sheila Atim, Georgie Henley, Alex Sharp sau Toby Regb.

S-a speculat că Naomi Watts are urma să joace rolul lui Nissa Nissa, soţia lui Azor Ahai, cel care l-a înfrânt pe primul Rege al Nopţii, utilizând sabia legendara "Lightbringer".

Foto: Josh Whitehouse (sursă foto: Instagram / Josh Whitehouse)

Citeşte mai multe despre:   Game of Thrones
 
 
 
Loading...