Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Gheorghe Piperea îl acuză pe Virgil Musta că face bani din testările COVID-19: Pare că e foarte profitabil să alimentezi toată ziua panica / Replica medicului: Îl invit la o discuție în zona COVID a spitalului (VIDEO)

Gheorghe Piperea îl acuză pe Virgil Musta că face bani din testările COVID-19: Pare că e foarte profitabil să alimentezi toată ziua panica / Replica medicului: Îl invit la o discuție în zona COVID a spitalului (VIDEO)

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 22 Oct 2020, 17:35
Gheorghe Piperea îl acuză pe Virgil Musta că face bani din testările COVID-19: Pare că e foarte profitabil să alimentezi toată ziua panica / Replica medicului: Îl invit la o discuție în zona COVID a spitalului (VIDEO) Eveniment

Avocatul Gheorghe Piperea l-a acuzat pe medicul Virgil Musta, de la spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara, că face milioane de lei recoltând prin clinica Profilaxis, la care e acționar, probe pentru teste COVID-19 care sunt apoi prelucrate la ”Victor Babeș”.  Piperea a mai susținut, pentru B1 TV, că a primit mesaje de la mai multe persoane care și-au făcut teste pentru coronavirus, acestea susținând că au dat 300 de lei pe test, dar spitalul le-a tăiat chitanță numai pe 50 de lei, iar restul banilor s-au dus la policlinica privată. Avocatul a dat de înțeles că astfel de afaceri explică interesul unor medici de a apărea la televizor și a băga groaza în populație. În replică, medicul Virgil Musta a declarat că face totul conform legii și l-a invitat pe Gheorghe Piperea la o discuție chiar în zona COVID a spitalului ”Victor Babeș”.

 

Virgil Musta: Nu fac nimic ilegal / Gheorghe Piperea: Când ai o funcție publică, trebuie să fii atent la potențialele conflicte de interese

 

„Eu nu-l cunosc pe dl avocat și nici nu știu ce interese ascunse are. Eu știu că e unul dintre personajele pe care le deranjează atitudinea mea de a ajuta pacienții și a încerca să salvăm pacienții de la îmbolnăvirea cu acest virus, dar nu e nimic ilegal și poate să fie verificat. Eu nu am ce să-mi reproșez, totul e legal și corect”, a declarat medicul Virgil Musta, pentru B1 TV. 

Întrebat de moderatorul B1 TV Tudor Barbu dacă el sau familia sa sunt implicați ca proprietari sau acționari în această policlinică, Musta a răspuns: „Eu nu sunt nici administrator, nici manager. Da, suntem acționari, dar legea permite”.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Întrebat dacă se fac recoltări de probe pentru teste COVID, ele fiind apoi evaluate în spitalul ”Babeș” din Timișoara, medicul a explicat: „Se fac recoltări. Spitalul a hotărât să-și lărgească aria de a face laborator, pentru a fi cât mai multe persoane testate. Și spitalul să nu facă numai prin definiția de caz, cazuri care veneau de la DSP, ci și celor care vor să-și facă testul contracost, conform legislației”.

Musta a mai precizat că se fac mult mai puțin de 30.000 de teste pe zi, cum a afirmat avocatul Gheorghe Piperea.

Gheorghe Piperea: „Tocmai a  confirmat că se recoltează la centru aceste probe și sunt prelucrate la ”Victor Babeș”. Vedeți pe prima filă de pe pagina de internet a Profilaxis scrie: ”probele sunt recoltate la centrul Profilaxis și sunt prelucrate la ”Babeș” și dl Musta spune că s-a luat decizia pentru a se extinde baza de prelucrare. Bun, așa o fi, dar cred că în anumite condiții, când ești ocupant a unei funcții publice la o instituție publică, trebuie să fii mai atent un pic la potențialele conflicte de interese,  mai ales că pare că e foarte profitabil să alimentezi toată ziua panica. În Marea Britanie lucrurile sunt mult mai grave și nu se anunță la TV zilnic că nu mai sunt paturi, că moare lumea, că facem selecție între cine moare și cine nu. Nici nu apar doctori la TV care parcă plâng”.Sora ei tocmai se mutase în casă nouă, când a făcut o descoperire înfiorătoare în pivniță. „Să fugă imediat de acolo!” (FOTO)

Gheorghe Piperea îl acuză pe Virgil Musta că face bani din testările COVID-19

 

Virgil Musta: Îl invit pe Gheorghe Piperea la o convorbire în zona COVID a spitalului

 

Întrebat dacă e adevărat că recoltarea probelor se face la centrul Profilaxis, evaluarea se face la spitalul ”Victor Babeș”, iar banii îi ia policlinica, medicul Virgil Musta a explicat: „Nu. Recoltarea se face ca punct de lucru al laboratorului ”Victor Babeș”. Noi suntem punct de lucru și al laboratorului Bioclinica și al altor încă două laboratoare din oraș, ca oamenii să beneficieze de posibilitatea de a se recolta analize nu doar la laboratorul central. Spitalul ia banii. Noi luăm numai pentru recoltare. Banii nu sunt ai noștri”.

Avocatul Gheorghe Piperea a susținut atunci că a primit mesaje de la mai multe persoane care au spus că din 300 de lei li s-a dat chitanță pe 50 de lei, iar restul de bani au ajuns la policlinica lui Musta. „Din perspectiva protecției consumatorilor e o practică comercială incorectă. Ori o șterge că minte clienții ori o lasă acolo și recunoaște care e realitatea”.

„N-aș vrea să intru în polemici cu dl avocat, că oricum are textele mai pregătite, că e de meserie. Eu nu am nici cea mai mică problemă din punct de vedere al legii. Dânsul ar putea să-și pună niște probleme din punct de vedere al etici față de societate. Îl invit, dacă vrea, să vină în spital la o convorbire în zona COVID, ca să discutăm acolo”, a replicat Virgil Musta.