Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ghiță, plângere penală împotriva lui Vîntu: Susține că a fost amenințat cu moartea

Ghiță, plângere penală împotriva lui Vîntu: Susține că a fost amenințat cu moartea

Un articol de: - 03 Apr 2011, 19:43
Foto: evz.ro Eveniment

Managerul Realitatea TV şi Asesoft, Sebastian Ghiţă, a depus o plângere penală la Parchetul General, susţinând că omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu l-a ameninţat cu moartea.

Cu două zile înainte de ședința conducerii Realitatea Media, în care se va discuta contractul încheiat între Ghiță și Vîntu, Asesoft a emis un comunicat care aduce acuzații grave afaceristului român: "Am înțeles că avem de a face cu un grup mafiot, coordonat  de domnul Sorin Ovidiu Vîntu, care este implicat în activități de crimă organizată (spălare de bani, escrocherie, șantaj, utilizarea sau amenințarea cu utilizarea violenței fizice etc)", se arată în comunicatul citat de paginademedia.ro.

În replică, Sorin Ovidiu Vîntu a declarat pentru paginademedia.ro că Ghiță nu mai e managerul Realității TV, dar nu a prezentat nici o dovadă legală în acest sens.

Potrivit Consiliului de Administraţie al Asesoft, decizia de a depune o plângere penală vine ca reacţie a presiunilor exercitate de Sorin Ovidiu Vîntu, care a recurs la "metode profund imorale", precum "şantajul şi ameninţarea".
"În cadrul unor discuţii extrem de tensionate, legate de managementul şi activitatea editorială a trustului Realitatea Media, domnul Sorin Ovidiu Vântu şi asociaţii săi au insistat să schimbăm condiţiile contractului de management şi să semnăm un act adiţional care să le permită exercitarea de ingerinţe în activitatea editorială. A fost realmente surprinzător pentru noi să constatăm că, în absenţa unor rezultate în cadrul discuţiilor, domnul Sorin Ovidiu Vântu şi asociaţii săi au decis să utilizeze metode profund imorale şi total în faţa legii, precum: şantajul şi ameninţarea", se arată în comunicatul Asesoft.

Compania a anunţat că va apela la toate mijloacele legale necesare pentru a conserva investiţia realizată la Realitatea Media, solicitând instituţiilor statului "protejarea vieţii şi integrităţii fizice a membrilor CA şi a familiilor acestora".

"Reiterăm ceea ce am precizat şi cu prilejul discuţiilor cu domnul Sorin Ovidiu Vântu şi anume că orice litigiu privind contractul de management poate fi rezolvat fie prin negocieri, fie în instanţă, însă în niciun caz în stil mafiot, aşa cum doreşte domnia sa. Ca reacţie la ameninţările ce ne-au fost adresate, am decis să depunem plângeri penale împotriva domnului Sorin Ovidiu Vântu şi a asociaţilor săi", se arată în comunicat

Asesoft le-a atras atenția lui Sorin Ovidiu Vântu și asociaților acestuia "să înceteze presiunile la adresa jurnaliştilor de la Realitatea Media, întrucât controlul editorial pe care doresc să-l impună este lipsit de legitimitate şi afectează credibilitatea trustului".

Pe de altă parte, compania și-a asumat încă o dată angajamentul faţă de finalizarea contractului şi consolidarea postului Realitatea TV, adăugând că modernizarea companiei și înțelegerile favorabile obținute de trustul media sunt meritul Asesoft.

"Asesoft a reuşit să modernizeze deja o mare parte din echipamentele tehnice şi să obţină înţelegeri favorabile pentru Realitatea Media din partea furnizorilor importanţi. Asesoft International SA consideră că jurnaliştii sunt responsabili de politica editorială şi nici CA al Realitatea şi nici CA al Asesoft nu trebuie să interfereze cu munca acestora", se mai arată în comunicat.

Unele site-uri media au anunţat, duminică seară, că Sorin Ovidiu Vântu a încercat să îl scoată din sediul Realitatea pe managerul Sebastian Ghiţă, în scandal fiind implicaţi mai mulţi bodyguarzi.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, a declarat, duminica, că o persoană din sediul Realitatea TV a sunat la 112, în jurul orei 20.30, pentru a anunţa un conflict între bodyguarzi. Un echipaj a mers la sediul Realitatea TV, constatând că este vorba despre o problemă internă şi că nu s-au produs violenţe la faţa locului.

Patronul Asesoft, Sebastian Ghiţă, a preluat managementul Realitatea Media în octombrie 2010, când compania sa a anunţat că intenţionează să facă o investiţie de 75 de milioane de euro în următorii cinci ani în grupul controlat de Sorin Ovidiu Vântu.


Citeşte mai multe despre:   Sorin Ovidiu Vintu,   Realitatea TV,   Sebastian Ghita,   plangere penala
 
 
 
Loading...