Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Gluma i-a adus un dosar penal: Un polițist este cercetat după ce a publicat pe internet un anunț prin care voia să vândă o bombă

Gluma i-a adus un dosar penal: Un polițist este cercetat după ce a publicat pe internet un anunț prin care voia să vândă o bombă

Un articol de: - 13 Iun 2017, 20:30
Eveniment

Un polițist din Dolj s-a ales cu dosar penal după ce a publicat pe un site de anunțuri o imagine cu un dispozitiv exploziv din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precizând că vrea să îl vândă. Bărbatul susțină că a vrut să facă o glumă, însă cazul a ajuns în atenția procurorilor, informează Mediafax

Polițistul de 34 de ani, din comuna doljeană Coţofenii din Faţă, a fostografiat dispozitivul exploziv găsit de un cetățean, la finalul lunii mai, pe malul Jiului. Totul s-a întâmplat înainte ca pompierii să ajungă la fața locului și să preia obiectul. Ulterior, polițistul a publicat imaginea cu aruncătorul de calibru 82 de milimetri pe un site de anunțuri, susținând că vrea să îl vândă cu 5.000 lei.

Acum bărbatul este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. 

După încheierea anchetei, polițistul va trebui să dea explicații și în fața şefilor de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj.
 

Citeşte mai multe despre:   politist,   Dolj,   bomba,   dosar penal,   gluma,   anunt,   Al Doilea Razboi Mondial
 
Loading...