Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Grav accident rutier în Suceava: Trei tineri au murit după ce s-au răsturnat cu mașina

Grav accident rutier în Suceava: Trei tineri au murit după ce s-au răsturnat cu mașina

Un articol de: Irina Mina - 16 Mai 2021, 08:26
Grav accident rutier în Suceava: Trei tineri au murit după ce s-au răsturnat cu mașina Foto: Facebook Eveniment

Un autoturism, în care se aflau trei tineri, s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în afara părții carosabile, pe raza localității Poiana Stampei din județul Suceava, atât șoferul, cât și pasagerii pierzându-și viața.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și a două echipaje SMURD de la ISU Bistrița-Năsăud, a transmis, pe Facebook, ISU „Bucovina” Suceava.

Autoritățir au lucrat zeci de minute pentru extragerea victimelor dintre fiarele contorsionate, iar apoi, pentru resuscitarea lor.

Cu toate acestea, în ciuda eforturilor depuse de salvatori, toți cei trei tineri au fost declarați decedați.

Grav accident rutier în Suceava: Trei tineri au murit după ce s-au răsturnat cu mașina

Citeşte mai multe despre:   accident in Suceava,   accident rutier