Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Gravidele nu știu unde își vor aduce pe lume bebelușii, după ce activitatea la Maternitatea Suceava a fost suspendată din cauza coronavirusului

Gravidele nu știu unde își vor aduce pe lume bebelușii, după ce activitatea la Maternitatea Suceava a fost suspendată din cauza coronavirusului

Un articol de: Beatris Ionita - 25 Mar 2020, 19:49
Sursă foto: hepta.ro Eveniment

Zeci de femei însărcinate caută cu disperare un spital unde să nască, după ce Maternitatea din Suceava s-a închis din cauza coronavirusului.

Mai mult, tinerele au fost refuzate și de alte spitale din apropiere și nu mai știu unde să meargă.

”Am paciente care mă sună disperate și plâng. La Rădăuți e plin, la Fălticeni nu le primește, la Botoșani le-ar fi zis că nu poate să le primească pentru că vin de la Suceava unde e plin de coronavirus. Am trimis la Gura Humorului pentru nașteri normale. E foarte grav ce se întâmplă. Nu știu cum vor face față. La noi erau câte 20 de nașteri pe zi. Ce se va întâmpla cu aceste femei? E o situație îngrozitoare. Înainte să nască, femeile ar trebui să fie relaxate, liniștite, dar ele trăiesc un adevărat coșmar”, a povestit un medic ginecolog la Spitalul Județean Suceava, pentru obiectivuldesuceava.ro.

Doctorii din alte unități medicale se feresc să primescă pacientele care vin de la Suceava, după izbucnirea mai multor focare de COVID-19 .

Peste 170 de cazuri de coronavirus au fost confirmate în Suceava și în localitățile din jur, printre care 34 medici de la UPU și 49 de asistenți și cadre auxiliare. 

Până se va găsi o soluție pentru femeile însărcinate, medicii au transmis că nu exclud varianta nașterii, la domiciliu, sub supravegherea unei moașe. 

Citeşte mai multe despre:   Stiri Suceava