Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Angajații de pe Aeroportul Otopeni amenință cu greva. Ce nemulțumiri au...

Angajații de pe Aeroportul Otopeni amenință cu greva. Ce nemulțumiri au...

Un articol de: B1.ro - 02 Noi 2018, 11:57
Eveniment

Angajații Aeroportului „Henri Coandă” Otopeni amenință că vor intra în grevă la mijlocul lunii noiembrie, nemulțumiți fiind că negocierile pentru noul contract colectiv de muncă au intrat în impas.

„Noi am terminat negocierile, cu ceva timp în urmă, pe data de 2 octombrie. Din nefericire, directorul general cu care am negociat şi-a înaintat demisia ministrului Transporturilor şi nu am apucat să semnăm contractul colectiv de muncă. A fost numit un nou director general care, tot din nefericire, nu a primit mandat să semneze contractul şi noi nu înţelegem de ce. Mai mult decât atât, actualul Consiliu de Administraţie a emis o hotărâre şi a dispus modificarea conţinutului negocierilor”, a declarat Mircea Voinopol, lider de sindicat în cadrul Sindicatului Aeroportuar Henri Coandă (SAHC), pentru Hotnews.

Acesta a mai adăugat că, potrivit legii dialogului social, a parcurs o serie de etape până la declanșarea conflictului de muncă.

„Motiv pentru care în momentul de față, potrivit legii dialogului social, am parcurs o serie de etape până la declanșarea conflictului de muncă. Noi la ora actuală suntem în conflict de muncă pe legea dialogului social. Noi am notificat ITM-ul și acum suntem în etapa concilierii (...) Noi nu cerem nimic în plus față de ce este bugetat și nimic în plus față de ce era predictibil din punct de vedere al costurilor cu personalul”, a spus Voinopol.

Potrivit reprezentantului sindical, o delegație va avea o discuție vineri cu ministrul Transporturilor, iar discuțiile din etapa concilierii ar putea dura circa două săptămâni. 

„Dacă nu ajungem la nici un rezultat la conciliere, noi vom parcurge calea legală. Ca orizont de timp, în două săptămâni, cam până la jumătatea lunii noiembrie, vom ști ce se va întâmpla: ori semnăm noul contract, ori facem grevă”, a menționat Voinopol.

Reprezentantul SAHC a afirmat că dacă se ajunge la o grevă, costurile pe un interval de două ore ajung la 215.000 de euro.

”Negocierile de până acum și conflictul de până acum nu au vreun impact asupra pasagerilor, dar dacă ajungem la o grevă, din calculele noastre, costurile pe un interval de două ore ajung la 215.000 de euro. Imaginați-vă ca impact financiar o grevă pe termen mai lung. Nu mai vorbim de impactul internațional asupra traficului aerian și impactul mediatic al unei asemenea acțiuni”, a spus reprezentantul SAHC.

Citeşte mai multe despre:   Otopeni
 
 
 
Loading...