Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Guvernul a aprobat proiect de lege privind grațierea și ordonanța de urgență privind modificările la Codul Penal (VIDEO)

Guvernul a aprobat proiect de lege privind grațierea și ordonanța de urgență privind modificările la Codul Penal (VIDEO)

Un articol de: - 31 Ian 2017, 22:13
Guvernul a aprobat proiect de lege privind grațierea și ordonanța de urgență privind modificările la Codul Penal (VIDEO) Eveniment

Ministrul Justiției Florin Iordache a anunțat marți seară după ședința de guvern că a fost adoptată grațierea prin proiect de lege ce va ajunge în Parlament, iar textul acestui proiect a fost modificat față de primul pus în dezbatere. De asemenea, ordonanța de urgență privind moficările la Codul Penal a fost aprobată în urma ședinței de guvern.

Astfel, din proiectul priving grațierea au fost eliminate din cadrul persoanelor care beneficiează de această măsură, cei condamnați pentru viol, corupție, acte cu violențe, sau pedepsele cu suspendare. De asemenea, Florin Iordache a afirmat că prioritar este pentru guvern recupererea prejudiciului.

Ministrul Justiției a precizat că acest proiect de lege privind graţierea unor pedepse va merge în procedură de urgenţă în Parlament, alături de un alt proiect de lege adoptat marţi seară de Guvernul Grindeanu.

În privința modificărilor aduse infracțiunii de abuz în serviciu, Florin Iordache a afirmat că s-a eliminat punerea în mișcare la plângerea prealabilă. Cuantumul a ramas in valoare la 200 de mii de lei. Nu va fi nimeni sanctionat sub aceasta suma, dar prejudiciul se va recupera in civil.

Guvernul a aprobat proiect de lege privind grațierea și ordonanța de urgență privind modificările la Codul Penal

„Am adoptat o serie de măsuri care vizează evitarea unei hotărâri-pilot la CEDO. Am adoptat proiectul de lege privind graţierea unor pedepse”, a declarat ministrul Justiţiei.

"Cel de-al treilea act normativ pe care l-am adoptat astăzi este vorba de Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii 296 Cod Penal și a Legii 135 Cod de procedură penală. Practic, prin această ordonanță de urgență, am făcut și am pus în concordanță deciziile Curții Constituționale care (...) trebuiau să fie implementate fie de către Guvern, fie de către Parlament", a declarat Iordache.

Alte măsuri aprobate vizează regimul de executare al pedepselor şi construirea de penitenciare noi.S-a ascuns sub pat ca să-i facă o surpriză iubitului. El a intrat în cameră, iar ea, de pe parchet, a trăit şocul cel mare

"Am modificat o iniţiativă a vechiului Guvern pe care am pus-o în concordanţă cu conducerea ANP, astfel încât să fie uşor aplicată. Este vorba de recursul în compensare la fiecare zece zile, pentru cei care sunt în penitenciar, cu câte o zi. La 30 de zile câştigă câte 3 zile. Am venit în completarea acestor măsuri cu alocarea unor resurse suplimentare pentru creşterea cu 50% a normei de hrană şi asigurarea implementării proiectelor de investiţii în acest an a două penitenciare cu câte 1.000 de locuri la Caracal (Olt) şi Berceni (Prahova)", a spus Florin Iordache.

„La această oră a fost şedinţa de Guvern. În ordinea de zi există mai multe proiecte, eu le-am prezentat pe cele care vizează justiţia. Ordinea de zi a fost suplimentată, Guvernul poate suplimenta ordinea de zi. Oportunitatea o stabileşte Guvernul”, a motivat ministrul Justiţiei decizia luată în această seară.