Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Guvernul și-a dat acordul pentru construcția a șase unități spitalicești de urgență

Guvernul și-a dat acordul pentru construcția a șase unități spitalicești de urgență

Un articol de: - 03 Mar 2011, 13:50
Foto: volette.co.cc Eveniment

Guvernul a aprobat acordul pentru construcția de către Ministerul Sănătății, în regim parteneriat public-privat, a șase spitale de urgență private, informează Mediafax.

Spitalele urmează să fie construite în 6 orașe din țară, Cluj, Craiova, Iași, Târgu Mureș, Timișoara și București.

Acordul a fost dat ședinței de miercuri a Guvernul, pe baza unui memorandum.

Potrivit sursei,  Ministrul Sănătății, Attila Cseke a declarat că suma celor șase spitale va fi în jur de 1,5 miliarde de euro, iar finanțarea și managementul vor fi private.

De asemenea, Attila Cseke a spus că spitalele vor fi gândite ca centre unversitare care vor asigura condiții de asistență medicală de urgențp umanitară. Proiectul va urmări crearea unor unități compacte autonome de urgență, cu funcționalitate completă (investigații, diagnostic și tratement), care vor eficientiza serviciul medical prin reducerea timpului necesar și a costurilor pentru stabilirea diagnosticului.

Ministrul a estimat că în 14-16 luni vor începe construcția spitalelor.

Acest proiect vine după ce în 2010, Ministerul Sanătății anunțase o restructurare masivă a sistemului, restructurare ce presupune închiderea a peste 200 de spitale și transformarea lor în azile de bătrâni.

Citeşte mai multe despre:   Ministerul Sanatatii
 
 
 
Loading...