Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Hackerul Guccifer poate fi extrădat în Statele Unite 

Hackerul Guccifer poate fi extrădat în Statele Unite 

Un articol de: B1.ro - 11 Sep 2018, 11:05
Hackerul Guccifer poate fi extrădat în Statele Unite  Eveniment

Hackerul român Guccifer, pe numele său real Lazăr Marcel Lehel, poate fi extrădat în Statele Unite ale Americii pentru a executa pedeapsa de patru ani și patru luni de închisoare. Decizia a fost luată luni de judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia, informează Adevărul. 

Hotărârea instanței va fi pusă în aplicare doar în momentul în care Guccifer va executa pedeapsa de șapte ani cu închisoare pe care a primit-o în România, în 2014. 

”În baza art. 52 al.3 din Legea nr.302/2004 admite cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii înregistrată la Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei la data de 08.08.2018. Dispune extrădarea cetăţeanului român - persoana extrădabilă Lazăr Marcel Lehel în vederea executării pedepsei de 52 luni închisoare cu deducerea perioadei executate în arest de la 01.09.2016 până la 12.10.2016, aplicată prin sentinţa penală emisă la data de 01.09.2016 de către Tribunalul Statelor Unite - Districtul de Est Virginia- Secţia Alexandria, pentru săvârşirea infracţiunilor de: acces neautorizat la un sistem informatic protejat; furt de identitate în formă calificată”, se arată în minuta deciziei de la Curtea de Apel. 

Lazăr Marcel Lehel a fost condamnat în SUA la patru ani și patru luni de închisoare pentru acces neautorizat la un sistem electronic protejat şi furt de identitate în formă calificată. Românul a spart contul de e-mail al fostului secretar de stat american Hillary Clinton, de unde ar fi sustras circa 2.200 de e-mail-uri cu informaţii clasificate si alte 22 de nivel Top Secret. 

În prezent, acesta execută o pedeapsă de șapte ani de închisoare la Penitenciarul de la Bârcea Mare, din judeţul Hunedoara. Lehel a fost condamnat în România după ce a spart conturile de e-mail ale directorului SRI George Maior şi europarlamentarului Corina Creţu.
 

Citeşte mai multe despre:   Lazar Marcel Lehel,   SUA,   Guccifer