26 Feb, 17:06
Acasa
›
Ştiri
›
Eveniment
›
Iaşi: O persoană a murit şi cinci sunt rănite, după ce au fost lovite de un tramvai
Iaşi: O persoană a murit şi cinci sunt rănite, după ce au fost lovite de un tramvai
O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite, luni, după ce un tramvai a deraiat şi a lovit mai multe maşini, în municipiul Iaşi.
Accidentul s-a produs în zona Fundaţie, o zonă cu trafic intens, după ce un tramvai a rămas fără frâne, a deraiat şi a lovit o coloană de maşini care se aflau la semafor.
Poliţiştii şi Smurdul au ajuns imediat la faţa locului şi acordă primul ajutor victimelor.
În urma alcooltestului, a reieşit că şoferul tramvaiului nu consumase băuturi alcoolice.
Reprezentanţii companiei care se ocupă de tramvaiele din oraş, spun că au efectuat de curând o revizie a vehiculelor, şi nu prezentau probleme tehnice.
În urma accidentului, circulaţia din zonă a fost blocată.
Tramvai deraiat în Iași
Primarul orașului Iași, Gheorghe Nichita, a declarat, în direct la B1 TV, că au fost luate toate măsurile pentru degajarea zonei. Edilul a dispus începerea unei anchete în acest caz pentru stabilirea cauzelor deraierii tramvaiului.
Nichita susține este puțin probabil ca starea tehnică a tramvaiului să fie de vină acesta fiind în revizie de curând. "Tramvaiele au sistem triplu de frânare", a adăugat primarul.
Primarul Iașiului despre deraierea tramvaiului