Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Înalta Curte de Casație și Justiție a contestat la Curtea Constituțională modificările la Codul penal 

Înalta Curte de Casație și Justiție a contestat la Curtea Constituțională modificările la Codul penal 

Un articol de: B1.ro - 05 Iul 2018, 20:01
Înalta Curte de Casație și Justiție a contestat la Curtea Constituțională modificările la Codul penal  Eveniment

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională cu privire la legea de modificare a Codului penal, potrivit unui comunicat de presă al Curții Supreme. 

”Joi, 5 iulie 2018, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au constituit în Secții Unite, conform dispozițiilor art.25 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru sesizarea Curții Constituționale în vederea exercitării controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, legal constituite, prin Hotărârea nr.8 din 5 iulie 2018, au sesizat Curtea Constituțională asupra aspectelor de neconstituționalitate cuprinse în Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție”, se arată în comunicatul de presă citat. 

În sesizarea adresată CCR se precizează, printre altele, că, în cazul modificărilor aduse art. 297 alin. (1) din Codul penal, referitor la abuzul în serviciu se restrânge semnificativ sfera de aplicare a normei de incriminare prin faptul că a fost introdusă condiția ca fapta să fie săvârşită "în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afin până la gradul II inclusiv un folos material necuvenit".
 

Citeşte mai multe despre:   ICCJ,   CCR,   codul penal