Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment ÎCCJ a făcut anunțul: Când se vor trage la sorți judecătorii care vor face parte din completurile de cinci

ÎCCJ a făcut anunțul: Când se vor trage la sorți judecătorii care vor face parte din completurile de cinci

Un articol de: -
Eveniment

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) anunță că vineri va avea loc tragerea la sorți pentru desemnarea completurilor de cinci judecători pentru anul 2018. 

"La data de 9 noiembrie 2018, orele 10:00, la sediul Înaltei Curți de Casație şi Justiție, Sala Secţiilor Unite, vor avea loc în ședință publică, tragerile la sorţi pentru desemnarea membrilor Completelor de 5 Judecători pentru anul 2018, având în vedere decizia Curţii Constituţionale a României din data de 7 noiembrie 2018 prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte", se arată într-un comunicat de presă al Curții Supreme. 

Curtea Constituțională a constatat, miercuri, existența unui conflict juridic între Parlament şi Curtea Supremă, referitor la formarea completurilor de cinci judecători de la această instanță.

Decizia îl interesează direct pe șeful PSD, Liviu Dragnea, care s-a arătat nemulțumit de modul în care a fost alcătuit completul de cinci judecători în dosarul în care, la prima instanță, a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare. 

Citeşte mai multe despre:   ICCJ
 
 
 
Loading...