Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ilfov: 1500 de consumatori au rămas fără gaze din cauza unei avarii

Ilfov: 1500 de consumatori au rămas fără gaze din cauza unei avarii

Un articol de: - 27 Feb 2018, 23:26
Eveniment

Alimentarea cu gaze în mai multe localităţi din Ilfov a fost întreruptă din cauza unor defecțiuni tehnice, au anunțat reprezentanții Distrigaz Sud Reţele, informează zf.ro.

"În urma unor defecţiuni tehnice apărute la staţia de predare măsurare gestionată de către operatorul naţional de transport al gazelor naturale, TRANSGAZ, a fost sistată alimentarea cu gaze naturale pentru clienţii casnici şi non-casnici din localităţile Dragomireşti-Deal, Dragomireşti-Vale, Zurbaua şi Bacu, astăzi, 27 februarie, începând cu ora 19.00. În urma acestei situaţii sunt afectaţi circa 1500 de clienţi casnici şi non-casnici", transmite Distrigaz, printr-un comunicat de presă.

Totodată, reprezentanții companiei anunță că au suplimentat echipele aflate pe teren, astfel încât să fie reluată alimentarea cu gaze naturale pentru cât mai mulți clienți în seara zilei de marți. 

"Pentru restul clienţilor, această operaţiune se va realiza în cursul dimineţii de mâine (...), până în ora 12.00. În acest interval, pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, rugăm clienţii să verifice că aparatele de consum sunt închise, inclusiv aparatele automatizate şi cele cu flacără de veghe. În momentul în care se va face realimentarea cu gaz, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale", se mai arată în comnunicatul citat. 

Citeşte mai multe despre:   Alimentarea cu gaze,   Ilfov,   defecțiuni tehnice
 
 
 
Loading...