Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ilie Carabulea, eliberat din arestul preventiv şi cercetat în arest la domiciliu

Ilie Carabulea, eliberat din arestul preventiv şi cercetat în arest la domiciliu

Un articol de: - 02 Dec 2014, 22:19
Ilie Carabulea, eliberat din arestul preventiv şi cercetat în arest la domiciliu Foto: esibian.ro Eveniment

Omul de afaceri Ilie Carabulea va fi eliberat din arest şi cercetat în arest la domiciliu, în dosarul Carpatica, a decis, marţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Decizia instanţei supreme este definitivă.

Ilia Carabulea, care deţine indirect şi controlează Carpatica Asig din Sibiu, şi Marian Mîrzac, fostul director general al firmei, au fost arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie la finele lunii ianuarie, fiind acuzaţi că, în mod fraudulos, în perioada mai - decembrie 2013, au reuşit să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la societatea de asigurări.

Ulterior, măsura a fost înlocuită cu arestul la domiciliu, însă la finele lunii iulie Curtea de Apel Bucureşti a decis, la propunerea procurorilor anticorupţie, arestarea lui Ilie Carabulea pentru că acesta ar fi luat legătura cu mai mulţi martori şi a instalat la domiciliul său un sistem de monitorizare video a sediului Carpatica Asig.

Potrivit DNA, în intervalul 24 iunie - 5 iulie, Ilie Carabulea a încălcat "în mod repetat" obligaţiile impuse de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie odată cu înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

Citeşte mai multe despre:   ICCJ,   arest la domiciliu