Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Implementarea rețelelor 5G în Europa, dată peste cap de pandemia de COVID-19. Licitații anulate și termene lăsate în aer în mai multe state UE

Implementarea rețelelor 5G în Europa, dată peste cap de pandemia de COVID-19. Licitații anulate și termene lăsate în aer în mai multe state UE

Un articol de: Vladimir Ionescu - 06 Apr 2020, 18:43
Implementarea rețelelor 5G în Europa, dată peste cap de pandemia de COVID-19. Licitații anulate și termene lăsate în aer în mai multe state UE Sursă foto: Pixabay Eveniment

Pandemia de COVID-19 a dat peste cap aproape toate evenimentele majore ale anului 2020, dar și câteva proiecte europene de anvergură. Unul dintre acestea este cel referitor la implementarea rețelelor de tehnologie mobilă de ultimă generație, așa-zisele 5G, care ar fi trebuit să înceapă în această vară.

Implementarea rețelelor 5G în Europa, afectată de criza noului coronavirus

 

Potrivit Euronews, statele membre ale UE au fost informate inițial că, până la 30 iunie, trebuie să ia „măsuri concrete și cuantificabile” pentru implementarea rețelelor 5G, dar chiar nici acest termen nu va fi respectat.

Vestea a venit la puțin timp după ce reprezentanții Mobile World Congress, care trebuia să aibă loc la Barcelona în martie și avea printre „protagoniști” proiectul 5G, au anunțat că evenimentul va fi amânat pentru o dată ulterioară, lăsând loc speculațiilor potrivit cărora acesta este doar începutul pentru o serie mai lungă de delimitări de la calendarul stabilit inițial.

Pandemia de COVID-19 a condus la întârzierea licitațiilor pentru frecvențele 5G în mai multe state UE

 

Spre exemplu, în Franța, aceste licitații erau planificate pentru jumătatea lunii aprilie, dar termenul nu va fi respectat. De asemenea, Spania a transmis UE că amâna licitațiilor din cauze de „forță majoră”, fără să propună un nou calendar de acțiuni. La rândul lor, Austria, Portugalia și Cehia au precizat că procesul va fi întârziat.

Însăși Huawei, o companie cu un rol central în implementarea rețelelor 5G pe tărâm european, a recunoscut că situația curentă va întârzia dezvoltarea proiectului. Cu toate acestea, președintele său, Eric Xu, s-a folosit de această oportunitate pentru a face publicitate gigantului chinez.

El a declarat că tehnologia 5G va fi de un real ajutor în ceea ce privește conectivitatea pe timpul crizei, perioadă în care consumul de Internet a atins cote și mai înalte decât de obicei.

Dacă pe fondul acuzațiilor de spionaj SUA a închis piețele pentru Huawei, UE a decis în ianuarie că va ține ușile deschise pentru gigantul chinez – cu condiția ca acesta să respecte o serie de restricții.

Între timp, chiar și parlamentarii Regatului Unit au încercat să adopte o politică de blocadă față de Huawei, dar tentativa nu a reușit. Cu toate acestea, precum UE, Londra a anunțat că afacerea se va derula sub o serie de restricții.

În România, licitația pentru licențele 5G trebuia să aibă loc în 2019, dar a fost amânată pentru jumătatea lui 2020

 

Sorin Grindeanu, președintele ANCOM, făcea o serie de precizări în octombrie, când anunță ca programul stabilit inițial nu va fi respectat.

„ANCOM, fie că vorbim de aceasta sau de alte licitații pentru celelalte tehnologii, este o instituție extrem de transparentă, care dorește să transmită operatorilor toate informațiile necesare pentru a organiza o licitație transparentă și care să ofere participanților toate informațiile, astfel încât să poată să construiască oferte și bugete. Calendarul pentru frecvențe pentru licitații a fost public și s-a terminat perioada de consultare publică cu părțile interesate. Cert este că, în acel calendar, am încercat să ne ținem de el. ANCOM s-a ținut extrem de bine de calendar. 

Factori care nu țin doar de noi ne-au dus în situația de astăzi. În urmă cu aproape două luni, Guvernul României și Guvernul SUA au semnat un memorandum pe 5G pe care îl consider benefic. Sunt lucruri care nu țin doar de comunicații, ci și de securitate. Acel memorandum nu ține loc de lege. Pentru a putea fi alocat, trebuiau pași în legislația primară. Noi suntem obligați să oferim operatorilor toate datele și condițiile, ca să vină cu oferte care să stea în picioare. 

Pentru că nu a fost trandus în legislația primară, nu putem să transmitem operatorilor toate informațiile necesare. Până la finele anului, Comisia Europeană va furniza un set de măsuri legate de cerințe de securitate a rețelelor. Un lucru de care iarași trebuie să ținem cont. 

Al treilea punct e legat și de necesitatea ca viitorul guvern, care întocmeste bugetul pe anul 2020, să aprobe taxele de licență și calendarul de achitare al acestor taxe. 

Tot ceea ce a ținut de ANCOM, ne-am aflat într-un anumit calendar. Pașii ceilalți care nu țineau doar de noi ne-au dus în situața de a amâna licitația pentru frecvențele 5G”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.

Citeşte mai multe despre:   Huawei ,   COVID-19,   coronavirus