Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Criza imunoglobulinei: Medicamentul a ajuns din Austria, prin mecanismul de protecţie civilă

Criza imunoglobulinei: Medicamentul a ajuns din Austria, prin mecanismul de protecţie civilă

Un articol de: - 31 Mar 2018, 20:14
Eveniment

Imunoglobulina a ajuns în România, prin mecanismul de protecție civilă, a anunțat compania Unifarm, citată de Mediafax. Dozele au fost aduse din Austria

"A ajuns și imunoglobulina din Austria, adusă prin mecanismul de protecţie civilă. Colegii s-au întors și urmeaza distribuţia", a au transmis reprezentanții companiei, pe Facebook. 

Crucea Roșie din Austria a transmis calendarul livrării imunoglobulinei către România, în urma declanșării mecanismului de protecție civilă. 16.000 de doze urmează să ajungă în țara noastră în patru tranșe. Întreaga canititate ar urma să fie livrată până la jumătatea lunii mai, potrivit Ministerului Sănătății. 

Potrivit sursei citate, se va achiziționa imunoglobulină și din Statele Unite ale Americii, procedurile fiind în curs de derulare. 

Citeşte mai multe despre:   Austria,   Ministerul Sanatatii