Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment În jur de 300 de mineri de la Crucea s-au blocat în subteran: Sunt nemulțumiți de salariile mici

În jur de 300 de mineri de la Crucea s-au blocat în subteran: Sunt nemulțumiți de salariile mici

Un articol de: - 02 Aug 2012, 12:23
Foto: news.portal-start.com Eveniment

Aproximativ 300 de mineri s-au blocat în subteran joi dimineață, în mina de uraniu Crucea (județul Suceava), ca protest față de condițiile de muncă și salariile mici.  Aceștia susțin că salariile lor nu au mai crescu de aproape trei ani de zile.

De asemenea, ei sunt deciși să nu iasă prea curând din mină, fiind hotărâț să protesteze cât va fi necesar și cerând să li se aducă mâncare și apă, relatează Mediafax.

Minerii se plâng că salariile nu au mai crescut din 2009 și câștigă, după 15 ani de muncă, 1.500 de lei pe lună, sumă în care intră și sporurile. Ei au început protestul după ce Compania Națională a Uraniului a anunțat că, deocamdată, nu sunt destui bani pentru majorarea salariilor.

Conform președintelui Federației Naționale Mine Energie, Marin Condescu, între sindicate și administrație au început negocieri cu conducerea minei pentru rezolvarea doleanțelor greviștilor. Ministerul Economiei nu a aprobat, însă, bugetul de venituri și cheltuieli pe anul în curs al acestei unuități.

Mina Crucea este singura mină de uraniu din România, cu două puncte de lucru (Crucea și Botușanu) și furnizorul de materie primă pentru centrala nucleară de la Cernavodă.

Citeşte mai multe despre:   mineri,   protest,   salarii,   suceava,   centrala nucleara,   Cernavoda ,   Ministerul Economiei
 
 
 
Loading...