Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Încă o reacție severă după administrarea vaccinului anti-COVID-19: O persoană a făcut şoc anafilactic

Încă o reacție severă după administrarea vaccinului anti-COVID-19: O persoană a făcut şoc anafilactic

Un articol de: Irina Mina - 05 Feb 2021, 12:21
Încă o reacție severă după administrarea vaccinului anti-COVID-19: O persoană a făcut şoc anafilactic Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

O persoană din Timiș, căreia i-a fost administrat vaccinul anti-coronavirus, a avut o reacție de tip şoc anafilactic, tratată de la primele semne şi care s-a remis imediat.

Mai exact, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş au anunțat, potrivit Agerpres, că în ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului au fost administrate 801 vaccinuri anti-COVID-19 şi s-au înregistrat trei reacţii adverse, dintre care una de tip şoc anafilactic.

Toate cele trei reacţii adverse s-au înregistrat la rapel.

A treia reacție severă după administrarea vaccinului anti-COVID-19

 

Amintim că aceasta este a treia reacție severă după administrarea vaccinului anti-COVID-19. Recent, un al doilea medic din România a suferit o reacția adversă severă după de a primit vaccinul anti-coronaviruis, respectiv un rezident din Cluj care susține că a suferit o semipareză după ce a primit doza de rapel.

”Mă simțeam foarte, foarte moleșit, cu cefalee, dureri musculare, stare de greață, amețeală, iar noaptea, când m-am trezit, nu am putut să mă mișc, a fost ca o semiparalizie pe partea stângă, în zona în care fost administrată și prima doză”, a declarat medicul rezident, pentru Observator. El se simte bine acum.

Primul caz a fost înregistrat joi și este cel al unei femei, medic din Vâlcea, în vârstă de 32 de ani, care a avut o paralizie temporară facială, tot după ce i-a fost administrat rapelul.

Ministerul Sănătății a transmis că aceasta ”se află într-o stare de sănătate bună, iar rezultatele analizelor nu arată modificări patologice”. Potrivit aceleiași surse, acest tip de reacție este menționat în prospectul vaccinului BioNTech Pfizer. Este vorba despre o reacție rară care poate apărea și după administrarea altor tipuri de vaccin.

Este normal să apară reacții mai agresive după a doua doză de vaccin anti-COVID-19?

 Atenție! A anunțat când vine valul 4 în România și anticipează noi restricții anti-COVID-19

Medicul Radu Țincu, specialist ATI la Spitalul Floreasca din București, a declarat joi seară, pe B1 TV, de ce este normal ca după inocularea celei de-a doua doze de vaccin să apară reacții adverse mai agresive.

„Trebuie să stabilim întâi că această discuție a fost în spațiul public, că ar fi mai multe reacții după a doua doză. Este firesc să se întâmple așa. Prima doză este o doză în care ne întâlnim pentru prima dată în viața noastră cu proteina Spike, proteina de surpafață a virusului, pe care organismul o identifică, o analizează și începe din a 10-12 zi să producă anticorpi împotriva acestei proteine a virsului SARS-CoV-2. În momentul în care vine a doua doză de rapel deja avem o imunitate a acestui virus și este evident că reacțiile sunt puțin mai „furtunoase”, pentru că anticorpii pe care deja îi avem creați încep să reacționeze împotriva acestui rapel.

Reacțiile sunt similare cu infecția virală, precum febră, frisoane, dureri musculare, cefalee și adenopatia. Organismul nu știe că în interiorul său nu este virusul, ci acea proteină așa că el crede că cineva l-a invadat. Adenopatia este acea santinelă care păzește ca proteina respectivă să nu se deplaseze la distanță. Este o reacțoie  normală. (...) Este o infalamație a ganglionilor, reactivă, la inocularea acestei proteine”, a explicat Radu Țincu, pentru B1 TV.

Citeşte mai multe despre:   vaccin anti-COVID-19,   campania de vaccinare