Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Încă un caz controversat la Spitalul Județean Constanța. Un bărbat a murit, după ce a fost neglijat zeci de ore de medici, care îi reproșau că „a venit degeaba”

Încă un caz controversat la Spitalul Județean Constanța. Un bărbat a murit, după ce a fost neglijat zeci de ore de medici, care îi reproșau că „a venit degeaba”

Un articol de: Vladimir Ionescu - 14 Feb 2020, 12:36
Eveniment

Cazul femeii de 70 de ani, care a decedat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce a așteptat 16 ore să primească îngrijiri, nu este singural. Un bărbat de 38 de ani din același județ a povestit un episod extrem de asemănător.

El a relatat cazul lui Ștefan Ochiuleț, care avea aceeași vârstă cu femeia decedată în 1 februarie. Se pare că, potrivit info-sud-est.ro, bărbatul a fost adus tot de serviciul de ambulanță, introdus pe același cod verde, și a murit tot din cauza unor afecțiuni la plămâni ignorate de medici prea mult timp. 

De altfel, ambii pacienți și-au alertat familiile, spunându-le că se simt tot mai rău, că nu sunt băgați în seamă de nimeni și că „nu se descurcă cu medicii”. Rudele le vin în ajutor și abia când ele își ies din fire, cei doi primesc atenția personalului medical.

Se întâmpla în 26 septembrie 2019, când Ștefan Ochiuleț, care stă foarte aproape de Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, era adus la unitatea medicală și era predat de personalul de pe ambulanță celui de la unitatea pentru urgențe. E puțin cam mult spus că bărbatul a fost predat la Urgență pentru că, de fapt, a fost lăsat pe targă, în afara secției. Trec astfel trei ore până când Ștefan Ochiuleț va fi consultat prima dată. 

Situația a tot trenat, timp în care bărbatul a fost plimbat de la un medic la altul, spunându-i-se că nu are nimic și că s-a prezentat fără motiv la spital. Mai mult decât atât, o asistentă chiar s-ar fi răstit la el.

În cele din urmă, după circa 40 de ore, Ștefan Ochiuleț avea să moară din cauza unei pneumonii care, pentru că nu a fost tratată în timp util, i-a provocat insuficiența cardiorespiratorie fatală.

Zeci de oameni au format, în 8 februarie, un lanţ uman în faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, protestând astfel în cazul femeii de 70 de ani care a murit după ce a așteptat 16 ore la Unitatea de Primiri Urgenţe. „Avem dreptul la viaţă!”, se putea citi pe pancartele purtate de unii dintre ei. (Detalii AICI)

Citeşte mai multe despre:   Stiri Constanta
 
Loading...