Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Încă un medic refuză pacienții care nu vor să se vaccineze anti-COVID-19. ''Este o chestie de respect reciproc a vieții atât a noastră, cât și a vieții lor''

Încă un medic refuză pacienții care nu vor să se vaccineze anti-COVID-19. ''Este o chestie de respect reciproc a vieții atât a noastră, cât și a vieții lor''

Un articol de: Raluca Tindeche - 13 Ian 2021, 19:54
Încă un medic refuză pacienții care nu vor să se vaccineze anti-COVID-19. ''Este o chestie de respect reciproc a vieții atât a noastră, cât și a vieții lor'' Foto: pixabay.com Eveniment

Mai mulți medici spun că vor refuza pacienții nevaccinați împotriva COVID-19 în cabinetele lor. Medicul de familie Cătălin Petrencic a fost primul care a luat această decizie. Și medicul Sorin Paveliu a spus, la Digi24, cum își argumentează decizia. 

„În Centrul nostru sunt trei specialități, din care doar una singură este în relație cu Casa (de Asigurări de Sănătate - n.r.), respectiv diabetul. Pentru pacienții cu diabet, CNAS-ul a permis consulatațiile la distanță, dar a anunțat că de la 1 aprilie se renunță la consultul la distanță, urmând să intrăm în regim normal, pacienții să vină în cabinet, fără să existe vreo finanțare pentru materiale de protecție, dezinfectanți și așa mai departe. OK, este decizia Casei.

Problema este că această decizie se bazează pe ideea că între 15 ianuarie și 1 aprilie, persoanele aflate la risc, cum este și cazul diabeticilor, și persoanele în vârstă cu boli cronice, în general, au timp să se vaccineze.

Dacă cineva nu vrea să se vaccineze este deja în afara acestui grup al oamenilor pentru care statul a decis să le asigure sursa de finanțare pentru a se vaccina și este decizia lor personală. În aceste condiții, și decizia noastră personală este că dacă cineva nu vrea să se vaccineze, să apeleze la alt cabinet. Este o chestie de respect reciproc a vieții atât a noastră, cât și a vieții lor. Noi suntem persoane de 60 de ani. Nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să acceptăm o persoană care este posibil infectată și care i-ar putea infecta și pe alții, inclusiv pe noi”, a spus medicul Sorin Paveliu.

„Nu o facem haotic, fiindcă programările se fac cu trei luni înainte, fiecare pacient care sună este înștiințat de faptul că va trebui să aibă sau dovada de vaccinat sau dovada că s-a programat, pentru că e o hârtie pentru așa ceva, sau că are o contraindicație extraordinară care îl împiedică să se vaccineze, deși eu nu știu la ce s-ar putea referi așa ceva”, a adăugat medicul.

„Înainte de a le spune că dacă nu vor să se vaccineze trebuie să caute alt Centru, încercăm să le explicăm pe cât putem care sunt motivele pentru care vaccinarea asta ar trebui să o facă și să ne spună dacă există vreo întrebare la care am putea să le răspundem”, a precizat medicul Sorin Paveliu.

„Nu prea avem mult succes, vă spun de la bun început”, mai spune acesta, la Digi 24. 

„Din păcate, marea majoritate a pacienților nu vor să se vaccineze și îmi dau seama că este o bătălie inegală, pentru că statul nu face ceea ce trebuie pentru a convinge acești oameni. Acești oameni sunt într-o eroare, dar nu este vina lor, pentru că nu sunt oameni de specialitate, sunt simpli pacienți. Or, atât timp cât nu primesc informațiile necesare, se simt nesiguri. Sper ca statul să treacă de urgență la informarea corectă”.

 Bătrânul a sunat la uşa ei, i-a dat o scrisoare şi apoi a dispărut. Când a deschis-o, s-a PRĂBUȘIT. Ce scria acolo

Ce spune medicul Cătălin Petrencic despre teama pacienților în privința vaccinării

 

Medicul Cătălin Petrencic a declarat, pentru B1 TV, că a discutat cu pacienții despre motivele pentru care sunt reticenți. 

„I-am întrebat de ce nu s-ar vaccina și mi-au spus că le e teamă, că au informații din presă, de la televizor, că vaccinul face rău, că e un experiment, că e un boicot internațional. Mesaje despre anumite situații care i-au speriat, că a murit un doctor după ce a fost vaccinat, că... ce prezintă ca informații televiziunile de regulă, informații neconfirmate care nu au legătură că vaccinul și ei se sperie. Mintea unei persoane de peste 65 de ani, care nu are acces la alte surse de informare, percepe mesajul că după vaccinare omul a murit”. 

„Îmi aduc aminte că în 2007 a început campania de vaccinare HPV la noi. A fost o știre că în America o fată de 16 ani a murit după ce a fost vaccinată. Așa suna știrea, oamenii s-au speriat, nu și-au mai vaccinat copiii, dar informația era parțial adevărată. Fata chiar a murit după vaccinare, dar a murit după ce s-a vaccinat și a ieșit pe stradă fără să se asigure și a călcat-o mașina. Lucrul ăsta nu s-a mai spus. Așa și aici. Nu există legătură între vaccinare și acest deces”.

„Fac ce am făcut și până acum, nu e un lucru nou. Pentru că de regulă pacienți care refuzau tratamentul, făceau solicitări excesive către investigații sau cereau bilete peste bilete de trimitere sau voiau medicamente compensate pe care nu le puteam da, le spuneam ”ia-ți, te rog, fișa, caută-ți un alt medic, eu nu pot să-ți ofer ceea ce dorești, eu trebuie să respect o lege”. Și au plecat. În '99, când am intrat în sistem, am pornit cu 2.900 de aisgurați, iar acum am 2.100”.

„Nimeni nu poate să ofere garanții. Niciun producător de medicament sau de vaccin nu poate să ofere. Tocmai de asta lista unui prospect rămâne deschisă în ceea ce privește reacțiile adverse, ea se actualizează în permanență. 

Un producător de medicament, după un studiu, constată anumite reacții adverse, dar lasă deschisă lista, că pot apărea și altele. Au fost situații... Vă dau exemplul banalul hemisuccinat de hidrocortizon. El e folosit în tratamentul șocului anafilactic, dar dacă citiți prospectul vedeți acolo că una dintre reacții e șocul anafilactic. Ce facem? Nu mai vaccinăm doar pentru că la unul sau două milioane de cazuri a fost raportat un șoc anafilactic? Nu mai facem tratamentul?”, a mai declarat medicul Cătălin Petrencic, pentru B1 TV.

Citeşte mai multe despre:   vaccin anti-COVID,   medic