Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment NEWS ALERT Incendiu devastator la o vulcanizare din Drobeta Turnu-Severin. A fost emis mesajul RO-Alert (GALERIE FOTO)

NEWS ALERT Incendiu devastator la o vulcanizare din Drobeta Turnu-Severin. A fost emis mesajul RO-Alert (GALERIE FOTO)

Un articol de: Catinca Giosanu - 30 Iun 2020, 21:34
NEWS ALERT Incendiu devastator la o vulcanizare din Drobeta Turnu-Severin. A fost emis mesajul RO-Alert (GALERIE FOTO) Sursa Foto: ISU Mehedinți Galerie foto (2) Eveniment

Un incendiu violent a izbucnit, în urmă cu puțin timp, la o vulcanizare din localitatea Drobeta Turnu-Severin. Autoritățile locale au intrat în alertă după producerea incidentului din județul Mehedinți și i-au avertizat pe localnici să evite zona cu pricina, transmițând un mesaj de atenționare prin Sistemul de avertizare a populatiei în situații de urgență RO-ALERT.

Pentru localizarea și stingerea flăcărilor, la fața locului, au intervenit autospeciale de stingerecu spumă. De asemenea, în zona în care s-a petrecut incidentul au fost trimise două ambulanțe ale Serviciulului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), o mașină de descarcerare și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță.

 A GĂSIT UN CARD ÎNTR-UN BANCOMAT DIN RÂMNICU SĂRAT ȘI A ÎNCEPUT SĂ CUMPERE CU EL. A REGRETAT AMARNIC, DUPĂ CÂTEVA ORE. CE A PĂȚIT, E FĂRĂ PRECEDENT

 

Locuitorii din localitatea Drobeta Turnu-Severin au fost expuși riscului de intoxicare

 

 

Din cauza degajărilor mari de fum,  pentru protecția populației aflată în proximitatea vulcanizării, autoritățile județene au fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului  Ro-Alert. 

Autoritățile din localitate s-au văzut denoite să ceară spijinul celor de la Orșova, din cauză că nu făceau față stingerii incendiului, mai ales că locuitorii au fost expuși riscului de intoxicare cu fum, fiindcă la fața locului au ars sute de anvelope uzate și alte materiale.

Pentru moment, purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinți nu a putut preciza exact dacă au fost sau nu înregistrate victime.

 

 

Numeroase incidente

 

 

Potrivit unui raport al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), anul trecut, pompierii au intervenit pentru stingerea a 16.412 incendii, 10.448 de incendii de vegetație și la alte 14.976 situații de urgență.

Deși au o activitate intensă, pompierii antrenați special se confruntă adesea și cu situații mai puțin plăcute. Nu de puține ori au avut surpriza ca la fața locului să nu identifice niciun fel de situație de urgneță. Doar în anul 2018 au fost înregistrate 3.880 alarme false, 4.522 întoarceri din traseu și 15.540 deplasări fără intervenții. 

Participarea serviciilor voluntare și private la acțiunile de intervenție a înregistrat o creştere în ceea ce privește totalul intervențiilor desfășurate (5,6%) precum şi a celor la care au intervenit singure (1,3%), din totalul intervențiilor.

Numărul misiunilor pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat din perioada analizată a înregistrat o creştere faţă de aceiaşi perioadă a anului 2017. Cele mai multe interveții SMURD s-au înregistrat în Municipiul București şi judeţul Ilfov - 78.095, respectiv județele Mureș - 17.430, Timișoara - 15.935 , Sibiu - 13.615 şi Cluj Napoca - 12.864.

Comparativ cu perioada similară a anului 2017, în perioada 01.01 - 30.12.2018 numărul intervențiilor care au necesitat descarcerare a victimelor la accidente de circulație a înregistrat o creștere cu 11% (3.490 intervenţii în 2018). În urma accidentelor rutiere au fost asistate 3.389 persoane, din care 266 copii.

Citeşte mai multe despre:   Stiri Drobeta Turnu Severin