Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Incendiu la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Casa scării, inundată de fum. Nu s-au înregistrat victime

Incendiu la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Casa scării, inundată de fum. Nu s-au înregistrat victime

Un articol de: Beatris Ionita - 16 Apr 2021, 21:53
Incendiu la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Casa scării, inundată de fum. Nu s-au înregistrat victime Eveniment

Un incendiu a izbucnit, vineri seară, la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Pompierii au intervenit, după ce au fost anunțați că pe casa scării unității medicale, la etajele superioare, este fum.

„La sosirea forțelor de intervenție s-a constat că fumul provenea dintr-un canal tehnic, cu suprafața de aproximativ 120 centimetri pătrați, prin care trec conductele de termoficare”, transmit pompierii.

Incendiul a fost lichidat, iar în urma acestui au ars izolația conductelor și deșeuri. Nu s-au înregistrat victime și nu s-au evacuat persoane, conform ISU Bacău.

Potrivit g4media, focul s-a aprins în Secția de Ortopedie. Sursa fumului a fost reprezentată de deșeuri aprinse (probabil de la o țigară) într-un canal colector ce are legătură cu bucătăria spitalului. Nu s-a impus evacuarea persoanelor din clădire, deoarece nu sunt încăperi afectate de fum.

"În aceată seară, la ora 20:40, pompierii militari băcăuani au fost anunțați despre faptul că pe casa scării a Spitalului Județean de Urgență Bacău, la etajele superioare este fum.

La sosirea forțelor de intervenție s-a constat că fumul provenea dintr-un canal tehnic, cu sprafața de aproximativ 120 centimetri pătrați, prin care trec conductele de termoficare.

Prin intervenția rapidă a forțelor de intervenție incendiul a fost lichidat. În urma acestui au ars izolația conductelor și deșeuri.

De menționat este faptul că în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime și nu s-au evacuat persoane. Pompierii vor rămâne la fața locului pentru a se asigura că nu mai există niciun risc", a transmit ISU Bihor.

ȘTIRE IN CURS DE ACTUALIZAREScandalul politic al momentului! A ieşit mizeria de sub preş? Gabriela Firea, ameninţată cu moartea de Liviu Dragnea!

 

 

Citeşte mai multe despre:   incendiu,   spital judetean Bacau