Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Bani publici pentru Margareta și Radu Duda. Înființarea instituției "Regele Mihai I", adoptată tacit de Camera Deputaților

Bani publici pentru Margareta și Radu Duda. Înființarea instituției "Regele Mihai I", adoptată tacit de Camera Deputaților

Un articol de: B1.ro - 31 Oct 2018, 14:29
Eveniment

La aproape un an de la moartea Regelui Mihai, deputaţii au votat tacit proiectul care prevede înfiinţarea unei instituții care să se ocupe de Casa Regală şi care va primi 860.000 de euro anual de la buget şi dreptul de folosinţă a sediului din Palatul Elisabeta. Toate acestea vor fi puse în aplicare, dacă proiectul va fi votat şi de senatori.

Initiativa legislativa aparţine deputaţilor si senatorilor PSD şi ALDE. Instituţia pentru promovare a valorilor regale va avea maximum 20 de angajati si un director care poate fi "numit şi revocat din funcţie de Parlament, la propunerea Custodelui Coroanei Românei.”

"Instituţia îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile legale. Activitatea instituţiei constă în crearea şi dezvoltarea de programe şi proiecte în vederea: promovării tradiţiilor, obiceiurilor şi simbolurilor naţionale, a persoanelor şi realizărilor de valoare din domeniul ştiinţific, cultural, educaţional, sportiv şi economic, promovarea unor evenimente cu semnificaţie istorică şi a unor programe de dezvoltare pe termen mediu şi lung, dezvoltarea socio-culturală, sportivă şi educaţională pe plan local, regional, naţional şi internaţional, recunoaşterea meritelor şi susţinerii elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice, pentru a atinge excelenţa, promovarea, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe, a imaginii României, investiţiilor şi turismului, artei, ştiinţei, educaţiei şi a monumentelor istorice faţă de personalităţi, investitori şi instituţii din străinătate", prevede proiectul.

"Finanţarea cheltuielilor de funcţionare curentă ale Casei Regale a României se asigură de la bugetul de stat, în limita aprobată anual prin Hotărâre a Guvernului", spune textul normativ.

 
 
 
Loading...