Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Instanța Supremă a anunțat câte mandate de interceptare pe siguranță națională a emis în ultimii 9 ani

Instanța Supremă a anunțat câte mandate de interceptare pe siguranță națională a emis în ultimii 9 ani

Un articol de: B1.ro - 12 Iun 2018, 11:52
Instanța Supremă a anunțat câte mandate de interceptare pe siguranță națională a emis în ultimii 9 ani Eveniment

Curtea Supremă a anunțat că, în ultimii nouă ani, a emis peste 26.000 de mandate de siguranță națională, doar două propuneri fiind respinse.

”Numărul propunerilor admise, în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională, de Înalta Curte de Casație şi Justiţie având ca obiect emiterea mandatelor de interceptare în baza securității naționale: – anul 2009 – 3011; anul 2010 – 3183; anul 2011 – 3805; anul 2012 – 3602; anul 2013 – 3791; anul 2014 – 2692; anul 2015 – 2740, o propunere respinsă; anul 2016 – 3660; anul 2017 – 2661; 1 ianuarie – 31 mai 2018 – 960, o propunere respinsă”, se arată într-un răspuns al ICCJ pentru Mediafax.

Precizările vin în contextul în care Claudiu Manda, președintele Comisiei parlamentare de control al SRI, declarase că peste 6 milioane de români au fost interceptaţi, în perioada 2005-2016. Afirmația a fost folosită de liderii PSD drept argument în timpul mitingului de sâmbătă seară, pentru a ilustra cât de puternic este ”statul paralel”. 

După declarația lui Manda, SRI a precizat că, în perioada 11.12.2004 (dată la care a intrat în vigoare Legea 535/2004 ) și 16.02.2016 (până la decizia CCR), numărul total de mandate de securitate națională pe care le-a solicitat a fost de 28.784.
 

Citeşte mai multe despre:   Curtea Suprema,   ICCJ,   SRI