Intervenție cu un elicopter privat pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe munte, la Cheile Râşnoavei
Un nou incendiu a izbucnit la Cheile Râşnoavei de lânga Braşov. Pentru că focul s-a propagat chiar pe vârful muntelui, la o altitudine foarte mare, Inspectoratul de Urgenţă Braşov a apelat la un elicopter privat, cu care a survolat zona, pentru a evalua cât de gravă este situaţia.
Vegetaţia pitică de pe vârful denumit Colţii Cheii a luat foc pe o suprafaţă de aproximativ 1000 de metri pătraţi.
„Avem un început de incendiu în Colții Cheii, la Cheile Râșnoavei, la o altitudine de aproximativ 800-1000 metri, am survolat acea zonă. Este incendiu într-un munte, se va putea interveni doar cu un elicopter, ceea ce vom face. Sunt acolo cei de la Ocolul Silvic de la Râșnov, dar intervenția este foarte dificilă, întrucât arde la vârful muntelui”, a declarat Stelian Rechițean, comandant ISU Brașov.
Reprezentanţii ISU vor interveni pe calea aerului şi vor arunca saci cu apă pentru stingerea focului.