Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Iohannis, Ponta și Băsescu dețin sute de sticle de vinuri de colecție în Crama Cricova, din Republica Moldova: În faimoasa cramă au rezerve de vin chiar și Angela Merkel și Vladimir Putin

Iohannis, Ponta și Băsescu dețin sute de sticle de vinuri de colecție în Crama Cricova, din Republica Moldova: În faimoasa cramă au rezerve de vin chiar și Angela Merkel și Vladimir Putin

Un articol de: - 12 Oct 2015, 14:35
Iohannis, Ponta și Băsescu dețin sute de sticle de vinuri de colecție în Crama Cricova, din Republica Moldova: În faimoasa cramă au rezerve de vin chiar și Angela Merkel și Vladimir Putin Foto: infoprut.ro Eveniment

Traian Băsescu, Klaus Iohannis și Victor Ponta au un lucru în comun când vine vorba de vinuri. Cei trei demnitari dețin sute de sticle de vinuri de colecție care sunt păstrate în Crama Cricova, din Republica Moldova, în beciuri săpate la 80 de metri sub pământ, potrivit click.ro.

“Au câte 200 de vinuri fiecare din soiurile Cabernet, Codru, Gewurz Traminer, Cahor, Marsala şi Grătieşti. Sunt de colecţie şi le-au primit cadou atunci când au fost la noi în vizită oficială”, a declarat Pavel Karamazi, unul dintre ghizii de la Cricova, potrivit sursei citate.

Vinurile sunt păstrate la o temperatură de 12-14 grade Celsius, iar în dreputul fiecărei colecții există o plăcuţă cu numele proprietarilor. Specialiștii verifică sticlele cu vin o dată la trei ani, iar dacă nu mai sunt de calitate sunt înlocuite cu altele care şi-au păstrat proprietăţile.

Dacă fostul președinte Traian Băsescu are colecția de vinuri intactă, președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta au desfăcut câteva sticle din rezervă.

”Sticlele se dau cadou o singură dată, iar rezerva nu se mai înnoieşte. Când doresc să bea din vin, dau comadă şi noi îl trimitem acolo unde suntem anunţaţi”, a explicat Karamazi.

Și alți lideri europeni au rezerve de vinuri la faiomasa cramă din Republica Moldova. Angela Merkel, Vladimir Putin și Donald Tusk au primit de la Cricova câte 460 de sticle.

Și oamenii obișnuiți pot avea pripriile rezerve de vinuri la Crama Cricova, unde se plătește suma de 400 de euro pe an pentru închirierea locului şi alţi bani pentru cumpărarea sticlelor cu licoarea bahică.

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   Victor Ponta,   Traian Basescu,   Republica Moldova