Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Klaus Iohannis, reacţie după victoria lui Tibi Uşeriu. "O astfel de performanță se atinge doar cu determinare și sacrificii"

Klaus Iohannis, reacţie după victoria lui Tibi Uşeriu. "O astfel de performanță se atinge doar cu determinare și sacrificii"

Un articol de: - 16 Mar 2018, 09:41
Eveniment

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat după performanţa obţinută de Tibi Uşeriu, felicitându-l pe acesta pentru câştigarea ultramaratonului arctic.

"Felicitări, Tiberiu Ușeriu, pentru câștigarea maratonului Arctic Ultra! Pentru a treia oară consecutiv, drapelul României este dus pe primul loc în una dintre cele mai dure competiții sportive din lume. O astfel de performanță se atinge doar cu determinare și sacrificii, iar Tiberiu Ușeriu a demonstrat, din nou, că este un luptător", a scris şeful statului vineri, pe pagina sa de Facebook.

Românul Tiberiu Uşeriu a câştigat, în noaptea de joi spre vineri, pentru a treia oară consecutiv din tot atâtea participări, ultramaratonul 6633 Arctic Ultra, considerat printre cele mai dificile din lume (Detalii AICI).
 

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   Tibi Useriu,   ultramaratonul arctic
 
 
 
Loading...