Ipoteză anchetatori: Viceprimarul din Joseni a fost pândit ore în şir de asasin
O echipă condusă de şeful Direcţiei Omoruri din cadrul IGPR, a verificat din nou, duminică, zona unde a fost găsit mort viceprimarul din Joseni. Csala Zsolt a fost omorât în Vinerea Mare de o persoană care a pândit ore în şir,este una din ipotezele anchetatorilor. Se pare că există şi un cerc de suspecţi, iar mai multe persoane au fost deja audiate.
Poliţiştii şi procurorii s-au întors pentru a doua zi la locul asasinatului, au adunat din nou probe şi au verificat zona. Una din variantele pe care merg este o răzbunare din cauza retrocedărilor ilegale de teren.
Fostul viceprimar a fost acuzat, în trecut, că ar fi atribuit în mod ilegal păduri, un martor precizând că acesta a fost implicat în mafia lemnelor, că a fost prins, dar poliţiştii au ascuns dosarul.
Se pare că a fost un singur criminal care a pândit mai multe ore, apariţia bărbatului la casa de vacanţă, spun surse apropiate anchetatorilor.
A tras cu o armă calibru 7,5, iar victima a mai apucat doar să formeze numărul de telefon al unui prieten şi să spună: “Arde, arde, vino urgent!”, apoi s-a prăbuşit fără viaţă.
Localnicii nu îţi pot explica ce a putut duce la crima cu sânge rece.
Viceprimarul Csala Zsolt a fost împuşcat mortal, cu trei focuri de armă, chiar în casa sa de vacanţă, din satul Borzonţ. Bărbatul avea 42 de ani, era căsătorit şi avea doi copii minori.