Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Jaf la Societatea Naţională a Sării: Statul român, prejudiciat cu 11,5 milioane de euro după ce administratorii au vândut „aurul alb” sub prețul pieței

Jaf la Societatea Naţională a Sării: Statul român, prejudiciat cu 11,5 milioane de euro după ce administratorii au vândut „aurul alb” sub prețul pieței

Un articol de: B1 TV - 04 Dec 2014, 10:16
Jaf la Societatea Naţională a Sării: Statul român, prejudiciat cu 11,5 milioane de euro după ce administratorii au vândut „aurul alb” sub prețul pieței Eveniment
Jaf la Societatea Naţională a Sării. Timp de doi ani de zile, directorii companiei au reuşit să prejudicieze statul român cu aproximativ 11,5 milioane de euro. Administratorii au vândut resursa naţională străinilor la un preţ mult mai mic decât cel practicat astfel încât n-au reuşit să acopere nici măcar costurile producţiei. În plus, reprezentanţii societăţii au evitat să plătească redevenţe statului şi au cheltuit bani în mod ilegal, scrie EVZ.ro.

În perioada 2010-2012, cât timp Societatea Naţională A Sării a fost condusă de Gabriel Muraru, România a exportat sare la preţuri sub nivelul pieţei. Astfel încât, deşi românii cumpără sare de import din magazine, societatea şI-a permis să exporte resursa naţională în schimbul unei sume care nu a acoperit nici măcar costurile de producţie, se arată într-un raport al Curţii de COnturi.

„Faptul că prețul practicat la export nu acoperă costurile înregistrate a fost cunoscut de conducerea SN a Sării SA (...) privind aprobarea nivelului minim al prețurilor de vânzare pe piața externă, care a fost aprobată de directorul general al Societății. Consiliul de Administrație, prin decizia nr.19, din 26 iunie 2012, a luat la cunoștință de această notă”, se arată într-un raport al Curții de Conturi.

Dacă societatea sării ar fi practicat preţul real, profitul înregistrat ar fi fost de 1,5 milioane de euro. În schimb, din tranzacţie au avut de câştigat cele trei companii care au cumpărat sarea românească: Octopus Ispari Es Keres Kedelmi kft, Maghyar Plastiroute KFT şI Trgopromet AD- Serbia.

În plus, administraţia instituţiei a plătit 1,5 milioane de lei în mod ilegal pentru proiectarea unor standuri şI servicii de marketing care urmau să fie folosite la expoziţii care se încheiaseră deja.

Iar timp de doi ani, directorii Societăţii Naţionale a Sării nu au plătiti redevenţele către stat pentru că ar fi folosit din greşeală un formular nepotrivit. Eroarea a costat Ministerul Finanţelor aproape 27 de milioane de lei.

În total, conducerea companiei a reuşit să prejudicieze statul român cu 11,5 milioane de euro.