Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Judecătorii au luat decizia în cazul ”Malaxa”: Ce se întâmplă cu fostul manager al spitalului

Judecătorii au luat decizia în cazul ”Malaxa”: Ce se întâmplă cu fostul manager al spitalului

Un articol de: - 12 Iul 2017, 10:38
Foto: dcnews.ro Eveniment

Fostul director al Spitalului ''Malaxa'', Florin Secureanu, scapă de arestul preventiv în dosarul în care este judecat pentru luare de mită și delapidare, informează Agerpres.

Magistrații Curții de Apel București au decis ca Secureanu să fie plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia este definitivă. 

Fostul manager al spitalului Malaxa și-a recunoscut în totalitate faptele și le-a cerut judecătorilor să îl elibereze din arest.

"Vă aduc la cunoștință că regret faptele care mi se impută și le recunosc. La ultima întrevedere cu procurorii, am recunoscut absolut toate acuzațiile care mi-au fost aduse. Mărturia mea oscilantă din timpul urmăririi penale s-a datorat faptului că doream să văd mai întâi finalizate expertizele efectuate în dosar. Am recunoscut toate faptele, pe care le regret. Rugămintea mea este să îmi schimbați măsura preventivă. Am probleme pulmonare și acestea pot fi tratate doar în instituțiile spitalicești. Am o lucrare de stomatologie care a rămas neterminată și ar putea duce la septicemie. Vreau să vă aduc la cunoștință că doresc să acopăr din prejudiciu. Am un vecin are dorește să achiziționeze un imobil pe care îl dețin. Vreau să îmi manifest intenția de a acoperi o parte din prejudiciu, pentru a demonstra buna mea credință față de faptele comise", declara Secureanu în fața instanței pe 10 iulie. 

Florin Secureanu a fost trimis în judecată de DNA pe 15 mai, în stare de arest preventiv, fiind acuzat de delapidare și luare de mită. 

Acesta a stat în arest prevenitv aproape șapte luni. 
 

Citeşte mai multe despre:   arest la domiciliu
 
 
 
Loading...