Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Judecătorii și procurorii români ies în stradă în semn de solidaritate cu magistraţii polonezi: "Sunt revoltaţi de legile recente prin care au fost demişi şefii de instanţe şi au fost obligaţi să se pensioneze"

Judecătorii și procurorii români ies în stradă în semn de solidaritate cu magistraţii polonezi: "Sunt revoltaţi de legile recente prin care au fost demişi şefii de instanţe şi au fost obligaţi să se pensioneze"

Un articol de: B1.ro - 09 Ian 2020, 16:31
sursa foto: hepta/ADRIAN SCUTARIU / MEDIAFAX Eveniment

Judecătorii şi procurorii români vor ieşi, vineri, în faţa instanţelor în semn de solidaritate cu magistraţii polonezi, care vor protesta la Varşovia în față de mai multe măsuri controversate ale guvernului şi legislativului din Polonia de a limita independenţa judecătorilor.

"Judecătorii polonezi vor face un marş de protest la Varşovia pe data de 11 ianuarie. Lor li se vor alătura colegi din toată Europa. Îmbrăcaţi în robe, ei vor merge de la Curtea Supremă într-un marş al tăcerii către Palatul Parlamentului. Sunt revoltaţi de legile recente prin care au fost demişi şefii de instanţe şi au fost obligaţi să se pensioneze, de procedurile prin care au început să fie urmăriţi disciplinar pentru soluţiile date şi de campaniile mediatice agresive împotriva judecătorilor, dar mai ales a celor de la instanţa supremă. Noi, în România, ne exprimăm solidaritatea, ieşind în faţa Palatelor de Justiţie, vineri, la ora 12", a scris judecătorul Cristi Danileţ pe Facebook.

Asociația judecătorilor din Polonia IUSTITIA a făcut joi un apel către toți magistrații europeni în care sprijinul pentru apărarea statului de drept. 

"În ultimii 15 ani am funcționat cu mândrie ca judecători europeni, făcând un efort greu de armonizare a dreptului național cu dreptul european în domeniul jurisprudenței. Activitatea noastră de zi cu zi a fost și este făcută cu respectarea principiilor directoare ale dreptului, care sunt piatra de temelie a Comunității Europene. Dar adoptarea modificărilor propuse, combinată cu intensificarea măsurilor represive împotriva judecătorilor, constituie un atac la adresa drepturilor ce aparțin tuturor cetățenilor din Polonia. Totodată, se pune în discuție însăși funcționarea noastră în cadrul Uniunii Europene, amenințând în mod evident coerența Comunității noastre. De aceea, noi nu putem sta deoparte.

Este motivul pentru care apelăm la judecătorii și profesioniștii dreptului din toate țările europene: susțineți-ne cu prezența dvs. în timpul marșului în apărarea statului de drept, pe 11 ianuarie 2020, ora 15.00, la Varșovia!", se precizează în apelul Asociației IUSTITIA, care poate fi consultat integral AICI.

 

 
Loading...