Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Klaus Iohannis a pierdut a doua casă din centrul Sibiului, luată de la stat cu acte false (VIDEO)

Klaus Iohannis a pierdut a doua casă din centrul Sibiului, luată de la stat cu acte false (VIDEO)

Un articol de: - 12 Noi 2015, 23:36
Foto: telegrafonline.ro Eveniment

Preşedintele Klaus Iohannis a pierdut a doua proprietate situată în centrul Sibiului, ca urmare a deciziei definitive a magistraţilor de la Curtea de Apel Braşov.

Sentința vine după 16 ani, cu zeci de procese, în care instanțe din Sibiu, Alba, Brașov și București au înclinat dreptul de proprietate când într-o parte, când în alta.

Potrivit riseproject.ro, această casă este luată de la stat, cu acte false, al cărei parter l-a închiriat, acum 14 ani, băncii Raiffeisen – câștigând, în acest fel, aproximativ 320.000 de euro.

Acești bani sunt cei din care, în campania electorală, Iohannis spunea că și-a cumpărat alte trei case.

Decizia de joi a Curții de Apel Brașov este aceeași ca cele date și în 2008, 2010 și 2014. Însă, din 2008, procesul a fost amânat de președinte prin invocarea unor motive procedurale.

Amânările au însemnat, anual, 30.000 de euro, conform contractului încheiat cu Raiffeisen în 2001 și 2006.

Casa a ajuns pe mâna șefului statului după ce acumpărat o jumătate din ea în 1999, de la o persoană care tocmai o obținuse în instanță. Aceasta,  împreună cu soția și soacra lui Iohannis, indusese în eroare judecătorii susținând, prin acte false, că se află pe linia de descendență a celui de la care statul român naționalizase această casă și încă una, în anii 1960.

La finalul acestui proces, persoana respectivă, soția și soacra lui Iohannis obținuseră ambele case de la stat; una dintre ele intrase în proprietatea lor comună. Cealaltă, doar în proprietatea persoanei respective.

Imediat după obținerea caselor de la stat, în iunie 1999, Iohannis a cumpărat de la persoana respectivă, la un preț simbolic, o jumătate și din aceasta a doua casă.

Casa a fost construită în apropierea anilor 1970, aceasta având o suprafață de 166 de metri pătrați.

 


Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   proces,   casa ,   Stiri Sibiu
 
Loading...