Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Klaus Iohannis, după discuțiile cu delegația Comisiei de la Veneția: Modificările codurilor penale dezechilibrează sistemul judiciar. Unul dintre efecte este favorizarea unor politicieni cu dosare penale

Klaus Iohannis, după discuțiile cu delegația Comisiei de la Veneția: Modificările codurilor penale dezechilibrează sistemul judiciar. Unul dintre efecte este favorizarea unor politicieni cu dosare penale

Un articol de: -
Foto: presidency.ro Eveniment

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit joi cu o delegație a Comisiei de la Veneția, cu care a discutat, printre altele, despre legile justiției și modificarea codurilor penale. 

Șeful statului a transmis că în cadrul întâlnirii ”a arătat că modificările codurilor penale diminuează predictibilitatea și dezechilibrează sistemul judiciar, unul dintre efectele vizate fiind tocmai favorizarea unor politicieni cu dosare penale”, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale. 

De asemenea, Klaus Iohannis a atras atenția asupra faptului că modificările propuse de actuala majoritate parlamentară riscă să compromită efortul de consolidare a sistemului judiciar din ultimii ani.

Redăm, mai jos, comunicatul de presă al Administrației Prezidențiale: 

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a primit joi, 13 septembrie a.c., delegația Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția).

Întâlnirea a avut loc în cadrul pregătirii avizului Comisiei cu privire la recentele modificări ale Codului penal și ale Codului de procedură penală adoptate de către Parlamentul României. În acest caz, Comisia de la Veneția a fost sesizată de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

În cadrul discuțiilor cu membrii delegației Comisiei de la Veneția, Președintele României a apreciat expertiza tehnică a acestui organism, precum și importanța opiniilor exprimate de acesta atât în privința legilor justiției, cât și a Codului penal și, respectiv, a Codului de procedură penală.

Președintele Klaus Iohannis a reiterat, în cadrul discuțiilor, principalele probleme ridicate de noua formă a legislației penale, așa cum a fost votată de către Parlament. În acest context, Președintele României a arătat că modificările codurilor penale diminuează predictibilitatea și dezechilibrează sistemul judiciar, unul dintre efectele vizate fiind tocmai favorizarea unor politicieni cu dosare penale. Președintele Klaus Iohannis a susținut că este inacceptabilă distrugerea coerenței legislative.

De asemenea, Președintele României a subliniat că modificările propuse de actuala majoritate parlamentară riscă să compromită efortul de consolidare a sistemului judiciar din ultimii ani.

Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că implicarea și sprijinul experților Comisiei de la Veneția au rolul de a ajuta România să aibă o legislație performantă și modernă.

Cu prilejul acestei întâlniri, membrii delegației au menționat că opinia Comisiei de la Veneția în ceea ce privește modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală urmează a fi adoptată în cadrul Sesiunii Plenare din 19-20 octombrie 2018”. 


 

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   Comisia de la Venetia
 
 
 
Loading...