Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Klaus Iohannis anunță schimbări majore de strategie

Klaus Iohannis anunță schimbări majore de strategie

Un articol de: - 04 Mai 2018, 16:41
Klaus Iohannis anunță schimbări majore de strategie Foto: presidency.ro Eveniment

Preşedintele Klaus Iohannis a insistat vineri, la conferința „Sustainable Development of the Danube Region and Interconnection between Regions”, asupra revizuirii Strategiei Dunării, precizând că aceasta ar putea primi un nou impuls în cadrul următorului Cadru Financiar Multianual.

"Cred că este loc pentru revizuirea acestei Strategii. Ar trebui să devină mai vizibilă pentru cetăţeni. Ar trebui să se axeze pe proiecte concrete care creează plus valoare europeană. În contextul dorinţei de a reîmprospăta modul în care se cheltuiesc banii europeni, în cadrul obiectivului de a obţine coeziune europeană, Strategia Dunării ar putea primi un nou impuls în cadrul următorului Cadru Financiar Multianual", a afirmat președintele în cadrul conferinței la care au participat şi omologii săi din Bulgaria şi Austria, Rumen Radev, respectiv Alexander Van der Bellen, informează Agerpres. 

De asemenea, șeful statului și-a exprimat convingerea că cele trei țări trebuie să folosească întregul potențial al Dunării. 

"Convingerea mea fermă este că ţările noastre trebuie să se folosească de întregul potenţial al Dunării şi al regiunii Dunării ca rută de comerţ, pentru a creşte conectivitatea între mediile de afaceri şi între popoarele din toată Europa. Este o piesă esenţială în construcţia coeziunii europene: în termeni concreţi, numărul mediu de vase de pe Dunăre ar trebui să fie comparabil cu cel de pe Rin sau de pe Meuse; liniile corespunzătoare de cale ferată şi infrastructura drumurilor ar trebui să fie comparabile. Suntem departe de asta. (...) Acesta este ţelul concret în ceea ce priveşte convergenţa. Astfel, crearea condiţiilor de navigaţie, a infrastructurii portuare şi a facilităţilor conexe va creşte potenţialul pentru schimbul de bunuri între Marea Neagră şi Europa Centrală şi Occidentală", a mai spus Iohannis. 

Klaus Iohannis a mai spus și că Dunărea este o cale de navigaţie şi pentru a crea legături interumane, pentru promovarea culturii şi pentru susţinerea valorilor. 

"Transparenţa decizională, buna credinţă în implementarea politicilor publice, întărirea sistemului judiciar, toate acestea sunt piese în construirea unui cadru instituţional esenţial nu numai pentru garantarea valorilor europene, dar şi pentru asigurarea dezvoltării economice, încrederea investitorilor, bunăstarea cetăţenilor noştri", a mai precizat Klaus Iohannis
 

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   Dunare