Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment La două zile după ce un consilier a murit de COVID-19, Dumitru Buzatu, declarație controversată: „Dacă e o chestiune de credință, atunci eu nu cred în coronavirus”

La două zile după ce un consilier a murit de COVID-19, Dumitru Buzatu, declarație controversată: „Dacă e o chestiune de credință, atunci eu nu cred în coronavirus”

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 11 Aug 2020, 22:55
La două zile după ce un consilier a murit de COVID-19, Dumitru Buzatu, declarație controversată: „Dacă e o chestiune de credință, atunci eu nu cred în coronavirus” Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Județul Vaslui s-a confruntat cu o creștere a numărului de cazuri de COVID-19 în ultimele zile. În această seară, președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu a vorbit despre numărul mare de cazuri, dar și despre situația tinerilor care au plecat pe litoral, la o petrecere de majorat unde s-ar fi infectat mai multe persoane.

Într-o intervenție telefonică la Digi24, președintele CJ Vaslui a discutat și despre purtarea măștii de protecție, pe care nu o susține dar se pare că ar purta-o în spații publice, pentru a nu intra în conflict cu alte persoane.

 

Dumitru Buzatu, susține că poartă mască la adunările publice și într-un magazin

 

În urmă cu câteva săptămâni, președintele CJ Vaslui afirma public că nu va purta masca de protecție, obligația utilizării acesteia fiind semnată chiar de către el. În timpul jurnalului de la Digi24, Dumitru Buzatu a fost întrebat dacă chiar și în contextul creșterii alarmante de cazuri din județul Vaslui, alege în continuare să nu poarte mască de protecție.

Președintele CJ Vaslui, susține însă că o poartă în spațiile precum magazine sau la adunările publice, pentru că ar evita să intre în conflict cu alte persoane.

Nu îmi dau seama ce legătură vreți să faceți. Sau îmi dau seama cu foarte mare exactitate. Dar ce legătură are purtatul măștii de către mine, și cu grupul de copii care s-a infectat evident fără să știe? Pentru că orice grup riscă acest lucru în contextul extinderii infectării cu coronavirus. Poate puteți să-mi dați un răspuns, să mă lămuriți”, a explicat Dumitru Buzatu pentru sursa citată anterior.

Președintelui CJ Vaslui i s-a reamintit că în trecut a afirmat că nu va purta masca de protecție, iar acesta a ținut să clarfice contextul în care folosește masca de protecție. „Încă o dată. Nu mă luați cu gura înainte. Sunt obișnuit cu întrebările astea manipulative și știu, aproape întotdeauna cu exactitate ce vreți să faceți. Dacă mă întrebați dacă port masca într-o adunare publică, dacă mă întrebați dacă port mască când sunt într-un magazin, fac lucrul acesta, pentru că nu vreau să intru în conflict cu ceilalți”, a adăugat Buzatu potivit Digi24.

Jurnalistul i-a reamintit lui Buzatu și de momentul în care a fost surprins fără mască de protecție în timpul unei ședințe de Consiliu Județean, la care a fost filmat fără mască de protecție, însă președintele CJ Vaslui a ținut să clarifice și aveste evenimente.UN ADEVĂRAT MIRACOL! S-a dus cu iubitul său necredincios la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Când au ajuns acolo, ceva cu totul NEAȘTEPTAT i s-a întâmplat tânărului

Dacă nu înțelegeți nimic, nu e vina mea. Cred că m-ați întrebat dumneavoastră, sau colegul, dacă eu cred. Dacă e o chestiune de credință coronavirusul, atunci eu nu cred în coronavirus. Dacă e vorba de determinare științifică a existenței unui virus, cred că există acest virus și că este foarte periculos în anumite condiții. Și de aceea am îndemnat pe toți, trecând dincolo de protestul meu, să respecte măsurile”, a declarat el pentru sursa citată anterior.

 

Dumitru Buzatu, afirmații cu privire la tinerii infectați cu SARS-CoV-2 pe litoral

 

Președintele CJ Vaslui a fost întrebat și ce crede despre situația tinerilor din Bârlad care s-au infectat cu noul coronavirus pe litoral. 

Nu știu! Nu pot să vă spun eu. Nici dumneavoastră nu puteți răspunde, pentru că nu puteți ști în câte circumstanțe s-ar fi aflat acești copii sau persoanele care trăiesc astăzi în România. Nu există nicio determinare foarte exactă a modului în care se transmite virusul. Presupun că știți lucrul acesta. Nu există nicio programare a acțiunilor umane care să evite intrarea în context cu acest virus. E pandemie și trebuie să înțelegem cu toții, și revin și spun că nu am îndemnat pe nimeni să nu repecte măsurile preventive. Situația din Vaslui este gravă în măsura în care se infectează un număr mare de oameni și, luând toate măsurile preventive, nimeni nu poate controla felul în care acest virus infectează”, a explicat el la Digi 24.

Mai mult decât atât, în timpul emisiuni a fost readus în dicuție și subiectul purtării măștii. „Sigur că poate fi controlat. Terminați cu masca! N-a dovedit nimeni că masca este un panaceu și dacă ar fi un panaceu, atunci persoanele infectate care ar lua masca cred că ar scăpa de consecințele infectării cu acest virus. Subliniez că lucrurile sunt atât de grave, încât trebuie luate măsuri complexe, trebuiesc inventariate tratamentele care se aplică, dintre care unele deja s-a demonstrat că produc efecte adverse”, a explicat el pentru sursa citată mai sus.