Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment La Timişoara va avea loc primul concert în aer liber, după relaxarea restricţiilor. Cine sunt artiștii care vor urca pe scenă

La Timişoara va avea loc primul concert în aer liber, după relaxarea restricţiilor. Cine sunt artiștii care vor urca pe scenă

Un articol de: George Lupu - 29 Mai 2020, 15:13
La Timişoara va avea loc primul concert în aer liber, după relaxarea restricţiilor. Cine sunt artiștii care vor urca pe scenă Eveniment

Deși măsurile de relaxare a restricțiilor nu au intrat încă în vigoare, primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, organizează deja primul concert în aer liber în centrul orașului. Concertul ar urma să aibă loc în weekendul viitor, cu respectarea condițiilor stabilite la nivel național, adică cu participarea a maximum 500 de persoane, precum și a altor măsuri de siguranță anunțate de autorități.

Deși inițial municipalitatea a anunțat că la concertul ce va fi susţinut în Piaţa Libertăţii, vor cânta formaţiile Phoenix, Pro Musica şi Cargo, doar aceasta din urmă ar fi dispusă să susțină spectacolul, scrie tion.ro.

„Vreau ca săptămâna viitoare să organizăm un concert cu maxim 500 de spectatori. Eu sunt convins că și timișorenii așteaptă semne de apropiere, de normalitate. Și artiștii ce să mai vorbim. Vom încerca un concert în weekendul următor în Piața Libertății. Vrem să îl facem cu Phoenix, Cargo și Pro Musica. Sper să poată toate cele trei trupe timișorene să fie prezente pe scenă. Dacă nu pot toate, vreau să îl facem oricum și dacă va fi doar o singură trupă. Nu am vorbit nici cu Phoenix… Phoenix înseamnă Nicu Covaci, vă dați seama, cu tot respectul pentru ceilalți din jurul lui”, a anunțat primarul Timișoarei.SCANDAL MONSTRU PROVOCAT DE CEL MAI CELEBRU CUPLU DIN ROMÂNIA: AM MERS LA POLIŢIE ŞI... (GALERIE FOTO)

El a precizat că se vor respecta cu strictețe regulile impuse la nivel național.

„Dar rețineți cu toții că facem tot posibilul ca în weekendul viitor să facem un spectacol în Timișoara în condițiile de acum, cu toate măsurile luate, cu forțele de ordine prezente pentru a ne asigura că se respectă cu strictețe regulile jocului. Și vom încerca să ne bucurăm. Să avem din nou de acea empatiei a prezenței noastre la evenimente de suflet”, a mai spus primarul Timișoarei.

 

Noi măsuri de relaxare a restricțiilor anunțate de Guvernul României

 

Anunțul lui Nicolae Robu are loc în contextul în care Guvernul României a anunțat, joi, o nouă etapă de relaxare a restricțiilor de la 1 iunie. Astfel, dacă președintele Klaus Iohannis a prezentat direcția de ansamblu și a explicat ce activități vor putea fi reluate odată cu 1 iunie, Guvernul Orban a publicat lista de măsuri ce vor intra în vigoare în acest sens.

„Începând din 1 iunie, câteva activități, care până acum au fost interzise, vor redeveni posibile. Astfel, de la 1 iunie, se redeschid terasele. Este însă clar că aici e nevoie de unele măsuri foarte speciale și acestea vor fi comunicate. Mesele vor trebui să fie la cel puțin 2 metri, vor putea să stea maxim patru persoane la o masă și, în acest fel, lucrurile vor fi, zicem noi, sub control. De la 1 iunie se va putea merge la plajă, dar și aici e nevoie de păstrarea distanței de cel puțin 2 metri între scaunele de plajă. Tot de la 1 iunie va fi reluat transportul internațional rutier și feroviar, în condiții de siguranță, de distanțare și de igienă. În ce privește deplasările în afara localității, acestea, de la 1 iunie, vor fi libere, deci nu va mai fi nevoie de declarație când ieșim cu mașina sau cu piciorul, sau cu bicicleta din localitate”, declara șeful statului.

El mai adăuga că „tot de la 1 iunie vor deveni posibile spectacolele în aer liber, cu un număr de până la maximum 500 de spectatori, însă aceștia vor trebui să fie așezați pe scaune, la distanțele care sunt impuse de regulile de distanțare, cu un control foarte strict la intrare și, evident, cu respectarea tuturor normelor de igienă. În ce privește competițiile sportive avem și aici o veste bună. Se vor putea relua competițiile sportive începând din 1 iunie, dar, atenție, pentru sporturile care se practică afară, în aer liber, și mai puțin sporturi de contact. Competițiile vor fi posibile în aer liber, mai puțin sporturile de contact, și competițiile se vor desfășura în această etapă fără spectatori”.

 

Ultimul bilanț al pandemiei de COVID-19

 

Măsurile de relaxare anunțate de Executiv au loc în contextul în care numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a scăzut în ultimele zile.

Astfel, Grupul de Comunicare Strategică anunță, vineri, alte 191 de noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus.. Bilanțul total al românilor depistați pozitiv cu Covid-19 ajunge la 18.982. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.829 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 1240 persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19 au murit. În secțiile de terapie intensivă mai sunt internați 182 de pacienți diagnosticați cu SARS-CoV-2.

 

Citeşte mai multe despre:   Timisoara,   Nicolae Robu