Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Legea care permite părinților să stea acasă cu copiii, dezbătută marți în Comisia de Muncă: Ar putea fi aprobată săptămâna viitoare

Legea care permite părinților să stea acasă cu copiii, dezbătută marți în Comisia de Muncă: Ar putea fi aprobată săptămâna viitoare

Un articol de: Gabriela Del-Pupo - 10 Mar 2020, 12:34
Legea care permite părinților să stea acasă cu copiii, dezbătută marți în Comisia de Muncă: Ar putea fi aprobată săptămâna viitoare Foto: pixabay.com Eveniment

Propunerea legislativă care permite părinților să stea acasă cu cei mici după închiderea școlilor va fi discutată în regim de urgență mar'ți, în Comisia de Muncă din Camera Deputaților. Legea poate suferi modificări și este posibil să nu treacă în forma actuală în care firmele suportă integral și în proporție de 100% o indemnizație egală cu salariul de bază. De asemenea deputații vor decide și dacă părinții vor fi scutiți de muncă întreaga normă sau doar jumătate.

În primul rând că propunerea legislativă este deja în Plen, a fost retrimisă la Comisie, va fi discutată după votul final de astăzi, deci nu va fi aprobată în orice formă ar fi ea astăzi, ci poate doar săptămâna viitoare.

Față de forma actuală a legii, care prevede o indemnizație de sută la sută din salariul de bază suportată de angajator, în formă foarte simplă în momentul de față, părerea mea este că ar trebui să vedem dacă este posibiă telemunca. Pentru că dacă este posibilă telemunca ar trebui nu să nu lucreze persoana respectivă, ci să lucreze de acasă, stând cu copilul. Mai apoi ce discutăm în grupul parlamentar este să vedem dacă putem să raportăm suma aceasta referitor la norma întreagă sau doar la o fracțiune de normă. Mai pe românește, dacă am un copil, lucrez 8 ore pe zi, copilul iese la 13 de școală, dela ora 13 când vine copilul acasă am o soluție pentru copil, se întâmplă ceva cu acel copil. Pentru faptul că copilul nu mai merge de la ora 13 la școală nu înseamnă că eu ar trebui să lipsesc de la serviciu inclusiv de la 13 înacolo”, a declarat pentru B1.ro Cristian Seidler, deputat USR, membru al Comisiei de Muncă.

Acesta a mai ridicat o problemă, dacă statul va asigura suport pentru firme în această situație nu va fi acoperită întreaga sumă prevăzută de lege în forma ei acuală.

Fiind o situație excepțională credem că cel puțin o parte din indemnizație ar trebui suportată din bugetul asigurărilor de șomaj. La urma urmei, cei angajați, plătim asigurări sociale sub diverse forme, tocmai ca atunci când e cazul să avem un sprijin de la asiguraror, în acest caz de la Statul Român.

În cazul șomajului tehnic e vorba de o indemnizație de 75% din salariul de bază. Nu înteleg de ce pentru motive diverse de nemuncă indemnizația ar fi de valori diferite. Dacă la șomaj tehnic nu lucrezi, iei 75% din salariul de bază și în această situație asimilabilă credem noi șomajului tehnic oarecum cred că ar trebui să ne raportăm tot la 75%. Dar acestea sunt discuții pe care le voi ridica la Comisia de Muncă” a declarat Cristian Seidler.

Citeşte mai multe despre:   lege concedii parinti,   Cristian Seidler,   USR