Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ce acuzații i se aduc lui Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum

Ce acuzații i se aduc lui Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum

Un articol de: Ramona Zaharia - 26 Iun 2020, 13:22
Ce acuzații i se aduc lui Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum Foto: inquam Photos / George Călin Eveniment

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a fost adus, vineri dimineață, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), de la Penitenciarul Rahova, unde a fost citat pentru a lua la cunoștință despre punerea în mișcare a acțiunii penale în dosarul Tel Drum.

Mai precis, Liviu Dragnea va trece de la calitatea de suspect, la cea de inculpat.

 

De ce infracțiuni este acuzat Liviu Dragnea în dosarul TelDrum

 

Fostul președinte al Partidului Social Democrat este acuzat, în dosarul Tel Drum, de procurorii anticorupție de iniţierea unui grup infracţional organizat care are ca principal scop obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice, prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Anchetatorii susțin că firma este controlată din umbră de fostul șef al social-democraților, lucru negat de Liviu Dragnea.

Astfel că, din momentul în care acesta devine inculpat în dosar, procurorii vor putea cere și dispune măsuri preventive în cazul lui. Totodată, avocații inculpaților pot depune probe.

Tot vineri sunt așteptați la sediul DNA și alți apropiați ai lui Dragnea.

Dosarul Tel Drum a fost deschis în 2016, prejudiciul fiind evaluat la 27 de milioane de euro.Andreea Esca, noi mărturii despre coronavirus: ADEVĂRUL pe care publicul îl aştepta de mult  

 

Ce spune Liviu Dragnea despre citarea la DNA în dosarul Tel Drum

 

Liviu Dragnea a declarat, într-un interviu acordat joi din închisoare, prin skype, pentru o televiziune de știri, că nu știe de ce este acuzat.

”Sunt citat la DNA, în dosarul cu Tel Drum. Brusc, după 3 ani, e pus din nou pe tapet, cu puțin înainte de campanie. Ce vorbeam de la început. Încep iar discuțiile și dezbaterile despre acest dosar. Dacă mă întrebi de ce sunt acuzat, nu prea știu. Era vorba de două drumuri făcute cu bani europeni.

Am înțeles că a rămas doar un drum în dosar. Drumurile există. În mandatul meu s-au făcut două drumuri importante pentru acel județ. Acolo se știa. În 2000, când am venit președdinte al CJ, nu era niciun drum în firea lui. Toată lumea când trecea cu mașina mă înjura, pentru că erau pline de gropi. Lucrurile s-au schimbat. Sunt două drumuri pe care se circulă și banii europeni au fost folosiți pentru ele.

Pe citație scrie că mă cheamă să-mi aducă la cunoștință calitatea de inculpat”, a afirmat fostul lider al Partidului Social Democrat.

 

Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman

 

Reamintim că, Liviu Dragnea ispășește acum pedeapsa de trei ani și jumătate de închisoare, primită în 27 mai 2019 în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman.

Dragnea a fost acuzat de DNA că a intervenit pentru menținerea în funcție și plata salariilor pentru două angajate ale DGASPC Teleorman care, de fapt, lucrau la organizația PSD Teleorman.

Înainte de condamnarea cu executare primită la finalul lunii mai, Liviu Dragnea fusese condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului.

Citeşte mai multe despre:   Liviu Dragnea,   Tel Drum